Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Adrian Rîndunică, s-a aflat, marţi, 29 august, în Sălaj, pentru a purta o discuție cu reprezentanții asociaților de pensionari, precum şi ai Casei Județene de Pensii Alba, pe tema noii legi a pensiilor. La întâlnire au fost prezenţi şi prefectul de Sălaj, Florin Florian, dar şi subprefectul Alexandru Vegh.
Reprezentantul Guvernului face, în această perioadă, vizite în teritoriu pentru a afla părerea celor vizaţi de viitorul act normativ, dar şi pentru a primi propuneri de la aceştia. „Ne-am propus o consultare amplă în teritoriu, pentru că ne dorim o lege foarte bună, care să fie pe placul tuturor beneficiarilor. La nivelul ministerului a fost analizată legislaţia europeană referitoare la pensii şi a fost format un grup de lucru unde se centralizează toate memoriile din ţară”, a precizat Rîndunică.
Acesta a ţinut să sublinieze că factorul cel mai important care trebuie avut în vedere în noua lege a pensiilor îl reprezintă contribuţia plătită de angajaţi la sistemul de pensii: „Contributivitatea este principiul cel mai important şi corect de la care trebuie să pornim”.
Printre problemele actuale ale sistemului de pensii ce au fost enunţate de către pensionarii participanţi la întâlnirea de la Prefectură s-au numărat şi pensiile „speciale”, dar şi impozitarea pensiilor, catalogată ca fiind „nedreaptă şi abuzivă”.
„Pensiile speciale nu sunt pensii. Sunt nişte indemnizaţii date de stat unor persoane cu diferite funcţii şi nu au ce căuta în legea pensiilor, pentru că nu au avut contributivitate pentru pensii. Să fie scoase din legea pensiilor aceste pensii speciale şi trecute ca indemnizaţii de stat pentru parlamentari, pentru magistraţi, pentru alte categorii speciale, cu excepţia militarilor, unde sunt alte reguli”, a afirmat Ilie Gorgan, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor. În replică, Adrian Rândunică a menţionat că semnale de alarmă similare au venit şi din alte judeţe, motiv pentru care în viitoarea lege se va ţine cont de ele.