Trei zile cu „de toate”, în Zalău
Ne mai despart doar câteva zile de startul celei mai mari sărbători organizate în județul nostru, un eveniment devenit tradiție – “Zilele Municipiului Zalău”, eveniment ajuns la ediția cu numărul 20. Spectacole de muzică și dans de toate genurile, recitaluri ale unor formații și artiști de prestigiu, festivaluri, expoziții ale meșterilor populari, competiții și evenimente sportive și de divertisment pentru toate categoriile de vârstă, comerț stradal din toată gama acestei activități, dar și un concept nou pe segmentul alimentației publice la astfel de evenimente – Food Street vor compune una dintre cele mai așteptate sărbători ale zălăuanilor.
Acestea sunt cele mai importante surprize pe care municipalitatea le-a pregătit pentru ediția din acest an a “Zilelor Zalăului”, o sărbătoare așteptată de sălăjeni dar și de invitații care ne vor fi oaspeți, fie că ne referim la delegațiile oficiale și artiștii de peste hotare sau din județele țării, fie la oaspeții pe care unii dintre noi îi vom avea cu ocazia acestor evenimente.
Un eveniment la care zălăuanii nu sunt doar spectatori
La conferința de presă organizată marți, 22 august, pentru promovarea acestui eveniment, alături de primarul Ionel Ciunt au participat administratorul public al municipiului, Călin Forț, viceprimarul Teodor Bălăjel, prim-adjunct al Inspectorului Jandarmeriei Sălaj, col. Daniel Smețcaș și directorul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Daniel Săuca.
Primarul municipiului a prezentat principalele evenimente ce se vor derula pe parcursul celor trei zile, în acest sfârșit de săptămână. Vineri, 25 august, “Zilele Zalăului” vor debuta cu Festivalul internațional de folclor “Ecouri Meseșene”, în amfiteatrul din Parcul Central, cu spectacole ce se vor derula între orele 18 și 21. Festivalul “Folk Fest” va începe de la ora 21, pe aceeași scenă și va dura până aproape de miezul nopții.
Sâmbătă, 26 august, după deschiderea oficială a evenimentului, ce va avea loc la ora 10 în Sala “Transilvania”, vor începe evenimentele sportive, concursurile dar și spectacolele de muzică și dans ce se vor desfășura în amfiteatru. Pe scena mare din parcarea aflată în spatele clădirii primăriei, de la ora 18.30 va începe un concert de muzică la care sunt așteptați Elena Ionescu, Spitalul de Urgență, Cristi Minculescu & Iris și trupa Vama, într-un spectacol-maraton prezentat de Aurelian Temișan. La miezul nopții, organizatorii au pregătit un foc de artificii care va dura 15 minute. Evenimentele vor continua și duminică, cu o zi special dedicată muzicii și dansului popular, sub semnul „Ecourilor Meseșene”, între orele 14 – 23, pe scena din spatele Primăriei.
Municipalitatea a dorit ca acest eveniment să fie nu doar dedicat zălăuanilor, ci unul în care ei să fie protagoniști, prin organizarea unor competiții sportive dar și artistice la care sunt așteptați să participe toți doritorii, indiferent de vârstă.
Cuplurile de aur și elevii eminenți ai Zalăului vor primii premii în bani
Primăria va premia 38 de cupluri de zălăuani care în acest an au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsnicie. Edilul Zalăului a anunțat că aceste cupluri vor primi, pe lângă un frumos buchet de flori și o masă, și un premiu în bani, de 358 de lei brut. Vor fi premiați și elevii eminenți ai Zalăului, dar și profesorii fără de care aceștia nu ar fi putut obține performanțe mari la Olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, suma totală ce constituie fondul de premiere fiind de aproximativ 44.000 de lei. Nu au fost uitați nici elevii care au obținut nota 10 la examenele de Bac și Evaluare Națională, în total 80 de elevi și 60 de cadre didactice vor primi, în cadrul unei festivități, premii în bani și diplome din partea Primăriei.
Nacos, burritos, clătite uriașe – trei dintre „vedetele” zonei de “Street Food” („mâncare în stradă”)
În cadrul “Zilelor Zalăului” vor fi organizate și expoziții ale meșterilor populari, vor exista, așa cum este firesc, zone cu spații comericale ale producătorilor locali, dar și două spații comerciale cu obiecte de cult și, ca un element de noutate, o zonă generoasă de “Street Food”, un concept pe segmentul de alimentație publică ce arată diferit și care, prin ceea ce va oferi, va fi, cu siguranță, unul cu mare priză la zălăuani.
Pentru că experiențele anilor trecuți au fost nu doar nereușite ci de-a dreptul traumatizante atât pentru participanți, invitați, cât și pentru organizatori, prin aglomerarea și așezarea laolaltă a grătarelor care fumegau, a spațiilor de vânzare alimente dar și a scenei și a spațiilor comerciale de genul tarabelor, de această dată Primăria va organiza o zonă special amenajată, pe strada 22 Decembrie 1989 (fostă Crasnei) o zonă în care vom putea cumpăra și mânca produse din bucătăria tradițională, dar și preparate specifice altor țări, preparate la grătar, deserturi proaspăt preparate, băuturi răcoritoare și alcoolice și tot ceea ce ne-am putea dori la acest capitol important pentru participanții la o sărbătoare de o asemenea anvergură.
Practic, toată strada va fi amenajată cu chioșcuri rulote-bucătării, tonete, grătare, pe porțiunea cu trotuar, iar pe carosabil vor fi amplasate mesele, băncile -evident acoperite cu umbrele, locuri unde vom putea consuma într-un cadru salubru și civilizat, ceea ce vom dori. Municipalitatea a dorit ca toți cei care vor asigura produsele și vânzarea acestora, pe parcursul Zilelor Zalăului, să fie producători locali.
Doar în măsura în care vor rămâne locuri libere, ceea ce este greu de crezut, producătorii și comercianții din alte județe vor putea veni să își vândă produsele cu ocazia acestui eveniment. Primăria estimează că totalul participanților la evenimentele care îi vor încânta pe zălăuani (competiții, spectacole) va depăși 800 de invitați. Aproximativ 100 de jandarmi vor fi prezenți pe străzile Zalăului pentru ca evenimentele să se desfășoare fără situații nedorite.
În sectorul de alimentaţie publică sunt, până în acest moment, nouă comercianţi, comerţ ambulant cu produse alimentare – 15 comercianţi, comerţ ambulant cu produse industriale şi de artizanat – 32 de comercianţi, producători locali – 7, 15 standuri pentru meşterii populari, două locuri destinate comecializării obiectelor de cult şiun stand pentru promovarea produselor confecționate de membrii asociaţiei Societatea Handicapaţilor Zalău.
Cu un buget de 295.000 de lei și sponsorizări ce depășesc 50.000 de lei, organizatorii promit de “Zilele Zalăului”, în acest an cu totul special – fiind vorba de cea de-a XX-a ediție, trei zile de distracție de calitate pentru toți sălăjenii, dar și invitații care le vor fi oaspeți, un weekend care, cu siguranță, este unul dintre cele mai așteptate de foarte mulți sălăjeni.
Incet-incet fiecare strada va plăti tributul de suferință pentru cele petrecute de obicei la asemenea manifestări. Si așa e coret,deoarece comportamentul se schimbă mai greu.
Tiganie organizata !De primarie din banii fraierilorsi comisioanele de rigoare pt…..
vai de zilele….zalauanilor.Pt. niste voturi in plus psd-istii nu au „curajul” sa tina Zilele orasului acolo unde s-au tinut dintotdeauna ,anume pe bulevard si pe platou ,un spatiu larg ,o sonorizare ca lumea ,etc.Nu mai vorbesc de faptul ca nu sunt in stare sa aduca o formatie ca lumea ,una singura nu mai multe.Zalaul a ajuns mai jos ca Alexandria lui Dragnea de Teleorman.