Globalizarea cu bune și rele

Ana Berar
Trăim într-o lume ale cărei repere se schimbă cu o viteză năucitoare. Iar rapiditatea acestor schimbări ne duce înainte, ca un torent căruia nu poți să i te impotrivești. Rareori găsim răgazul să trecem prin filtrul înțelegerii valurile acestea care ne iau cu ele. Iar când apucăm să o facem rămânem uimiți, conștientizând unde eram cu foarte puțin timp în urmă și unde am ajuns azi.
Asemeni unui copil răsfățat, am primit de-a lungul ultimilor ani o mulțime de cadouri. Și tot asemenea lui, ne-am bucurat de ele in primele zile, când am știut să le apreciem, apoi le-am aruncat în cutia cu jucării. Iar acum stau acolo, sunt ale noastre și ni se cuvin. E natural să le folosim cand avem nevoie de ele și, bineînțeles, am uitat că am trăit fără ele.
România a intrat în Uniunea Europeană acum 10 ani. La 1 ianuarie 2007. De atunci circulăm cu cartea de identitate în toate țările din UE precum și în multe altele dinafara Uniunii. Simplu și frumos. Ne amintim că există și pașapoarte doar dacă dorim să mergem în cine știe ce țări ”exotice”.
Zborurile cu avionul au ajuns la prețuri incredibil de mici. Și asta s-a întâmplat în ultimii ani, odată cu expansiunea tot mai hotărâtă a companiilor low-cost.
Vorbim la telefon tot mai ieftin iar de două luni vorbim în roaming la același preț ca și acasă! Vă amintiți ca nu e tare mult de când să activezi roamingul presupunea să depui o garanție? Și că vorbeam din străinătate pe nerasuflate, numărând secundele? Iar wi-fi-ul a devenit ceva comun, care musai este gratuit.
Mâncăm mere din Polonia iar piersicile din Spania sunt mai ieftine decât cele din România. În mall-uri vedem aceleași firme aici ca în Austria sau Danemarca iar prețul de pe etichete e scris în mai multe monede, așa că poți să le trimiți oriunde.
In 30 de ani, o fărâmă de timp pe scara istoriei, lumea noastră s-a schimbat într-un fel care era imposibil de anticipat. Cei tineri poate nu mă cred, însă cei de vârsta a doua sigur înțeleg senzația. Haideţi să facem un mic efort de imaginație. Să zicem că suntem în anul 1987. Cum ați reacționa dacă v-ar spune cineva ”Weekend-ul asta iau avionul din Cluj și merg la Paris” ?
Ne-am deschis ochii și orizonturile. Bunele și relele s-au revărsat peste noi. Am învățat să ne bucurăm, dar și să ne fie frică. Dacă ați fi văzut o geantă rămasă pe un trotuar, în Zalăul nostru, acum niște ani, la ce v-ați fi gandit? Eu una mi-aș fi spus ”Uite ce aiurit… și-a uitat geanta”. Azi ne gândim la bombe și sunăm la 112.