Sălajul, sub cod galben: după caniculă, urmează vijeliile

Județul Sălaj a intrat, vineri dimineața, în cea de-a doua zi de cod galben de caniculă, alături de alte 23 de județe din țară. Şase judeţe din vestul ţării se află şi vineri, pentru a doua zi consecutiv, sub cod portocaliu, temperaturile urmând să atingă din nou 39 – 40 de grade în aceste zone, unele dintre ele învecinate cu județul nostru. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele joase de relief va fi caniculă şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În timpul nopţii, vor fi temperaturi de 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi 23-25 de grade. În  zonele menționate, aflate sub cod portocaliu și galben, disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37-38 de grade, putând ajunge până la 39 chiar 40 de grade.De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul şi estul Olteniei, în Muntenia şi sudul Moldovei, disconfortul termic va creşte, iar maximele termice se vor situa vineri între 35 şi 37 de grade. Meteorologii spun că începând de sâmbătă noaptea vremea va deveni instabilă în vestul ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii.

One Thought to “Sălajul, sub cod galben: după caniculă, urmează vijeliile”

  1. Anonim

    ZĂPUŞALĂ MARE

Leave a Comment