„M-am săturat până peste cap de voi, sunteţi nişte animale împuţite (…)! Tăceți dracului din gură, scârbelor. Nu vă convine, plecați, idioate nenorocite, sunteți ca gândacii, profitoarelor. Alții nu își iau salariile cu lunile și voi vă plângeți pentru câteva zile, jegoaselor. Dacă nu vă convine, cărați-vă, ați înțeles? Țărănci murdare, m-am săturat de voi, să nu mai aud un sunet, tăceți dracului din gură! (…)”, sunt doar câteva dintre jignirile aduse unor angajate din Prahova, de către patronul lor englez, un adevărat gentleman venit să investească în România și să ne scoată, nu-i așa, din foame. Această nevertebrată mai avea puțin și făcea spume la gură iar femeia (sau secretara) pusă să traducă evita, din motive lesne de înțeles, să le traducă angajatelor cuvintele debitate de bovina-patron, expresii care pur și simplu nu pot fi reproduse în totalitate. Nici doamna traducătoare nu era departe de isterie astfel încât la un moment dat, dădea și ea ordine să nu se mai audă niciun sunet sau comentariu. Exact ca în filmele de pe casetele video de pe vremea lui Ceaușescu, când simpatica Irina Margareta Nistor traducea “fuck you” în “du-te dracului” și „bitch” în „putoare mică”.
Cu siguranță, acest spectacol greu de imaginat, nu mai spun de ascultat, nu este singular. Cazuri mai mult sau mai puțin izolate, care, deși nu ating gravitatea acestuia, sunt destule în piața muncii din toată lumea, iar la noi cu preponderență acolo unde patronii străini au certitudinea că lucrează ca în sclavagism. N-am să dezvolt strict acest caz care frizează patologicul, firesc ar fi ca cei în drept să-i facă bagajele acestui deșeu uman și să-l trimită acolo de unde a venit cu tot cu cârpele lui. Dar să nu vă imaginați că doar la noi se întâmplă așa ceva. Mulți patroni de afară procedează la fel, își exploatează angajații, îi tratează într-un mod care cu greu poate fi imaginat. Oamenii primesc sarcini peste sarcini, cele mai multe dintre ele care nu au nicio legătură cu fișa postului pe care au fost angajați. Ceea ce face diferența însă este faptul că afară, odată depistat un astfel de caz, patronul își pierde, pe lângă afacere, libertatea. Despre asta vorbim. Legislația noastră nu pedepsește aceste specimene, iar dacă o face, totul se reduce la o amendă anemică, o pedeapsă în fața căreia un astfel de angajator râde de se prăpădește.
Revenind la problema cu care piața muncii din România se confruntă (aș sublinia aici Sălajul care, chiar dacă nimeni nu recunoaște asta fățiș, se confruntă cu o criză fără precedent a forței de muncă) dacă patronii, români sau de altă naționalitate, speră ca în acest mod, cu astfel de comportamente dar mai ales cu salariile absolut mizerabile pe care le oferă, vor mai primi vreun CV de angajare, se înșală amarnic. Am subliniat de multe ori faptul că sălăjenii refuză pe capete să mai muncească. N-o să aflați asta de la instituții, nici de la societăți, pentru că nu se dorește un climat de panică în mediul nostru economic malnutrit, un semnal de alarmă menit să producă trezirea “prostimii”, așa cum ne numesc din ce în ce mai mulți.
Sigur, dacă întrebi un patron, mai ales din categoria celor cu probleme comportamentale cum este exemplarul de mai sus, vei afla că suntem un județ de leneși și comozi, care refuzăm sistematic să-l îmbogățim muncind pe salarii de 200 de euro lunar, câte 10 chiar 12 ore pe zi. Dacă te duci în tabăra forței de muncă, pici și acolo pe gânduri. Oare, chiar suntem cu toții atât de comozi încât să ne permitem să refuzăm locurile de muncă oferite de AJOFM sau cele lipite pe toate gardurile, săptămânal? Evident, răspunsul este nu. Atâta doar că oamenii nu mai vor să muncească, așa cum ne îndemna altă moluscă, fost ministru al muncii, pe doi lei. Oamenii au realizat că un loc de muncă în afară, cu toate dezavantajele, neplăcerile și sacrificiile pe care le presupune, înseamnă un salariu decent sau chiar foarte bun, asigurare medicală adevărată, condiții de muncă grele dar nu inumane și satisfacția că nu ești păcălit și batjocorit.
Mulți directori de firme din Sălaj nu recunosc plenar deocamdată, însă problema este una de o gravitate uriașă. Nimeni nu se mai angajează. Fie că vorbim de meserii de șofer, de zidar, de tapițer sau de bucătar, de prestări servicii sau confecționer îmbrăcăminte. Pentru că salariile sunt literalmente de mizerie iar oamenii au realizat că, pe lângă faptul că sunt fraieriți, puși să muncească până se cocoșează, ajung la sfârșitul lunii în situația de a nu avea bani pentru rate, chirii, întreținere. În situația de a munci și de a nu avea bani pentru minima subzistență. Bani pentru alimente, pentru școala copiilor, pentru medicamente. De alte lucruri nici nu mai are sens să pomenim, cum ar fi haine noi ori distracții – lucruri absolut firești, măcar într-un weekend, după ce o săptămână întreagă ți-ai dat duhul la locul de muncă. Iar dacă se ajunge în situația cum este cea întâmplată la acea făbricuță de confecții din Prahova, când muncitoarele nu și-au primit nici măcar bruma meritată de bani, atunci nu mai e nevoie de nicio explicație.
Mai miră pe cineva faptul că la bursele locurilor de muncă, devenite un non-sens, angajatorii așezați la mese, gata să îi momească pe viitorii angajați cu toate gogoșile, stau și se uită unii la alții și pleacă cu coada între picioare? Prin urmare, ce e de făcut? Știm cu toții că toate societățile și fabricile sălăjene fac profit. Indiferent că vorbim de mobilă, de brutării, de fabrici de îmbrăcăminte. Marfa se vinde și nu se vinde deloc ieftin, în majoritate la export. De lucru este și va fi, slavă Domnului. Dar, dacă în aceste condiții, angajatorii nu vor înțelege că oamenii nu mai vor să muncească pe degeaba, dacă vor ieși la interval cu aceleași sloganuri răsuflate “nu-ți convine, pleacă!” sau “asta e economia românească”, atunci nu trebuie să se mai mire că prin halele de producție bate vântul. Asta este realitatea, chiar dacă e dureroasă. Sălăjenii realizează, într-o viteză amețitoare, toate aceste aberații economice și, sătui de minciuni și fraiereală, iau pe rând drumul străinătății.
Iar perspectiva este una cu adevărat neagră. În aceste condiții, revenind la această nenorocire umană, această greșeală a naturii cum este domnul patron care urlă la angajate și le face curve, împuțite, animale, leneșe și profitoare, doar pentru că ele își cer în mod civilizat și firesc, drepturile salariale întârziate, fiind și ele la rândul lor încolțite de bănci, facturi și nevoi, acesta este un exemplu care trebuie să le aprindă multora becul de avarie. Aș vrea ca aceste rânduri să le dea de gândit și patronilor care se simt cu musca pe căciulă și numără zilnic demisiile, smulgându-și părul de pe cap, dar mai ales sălăjenilor care muncesc, încă, pe doi lei, crezând că locul lor de muncă este și ultimul de pe Pământ iar patronul este Dumnezeul căruia sub nicio formă nu-i pot aplica un mare șut în fund, atunci când paharul s-a umplut.
Video © ObservatorulPH
asta de injura e var cu capilnasiu
Felicitări pentru articolul incisiv şi penetrant. E bine să ne aducem aminte de acele filme de pe vremea lui Ceauşescu, nimeni nu le-a crezut. Aşa am ajuns gunoaie în faţa, cică, investitorului străin. Lua-i-ar dreaqu !
12:48 -din cate au prezentat A3 si alte televiziuni ,acel individ era reprezentantul patronilor din U.K., probabil un catelus scolit sa latre ca besmeticul. Am ajuns gunoaie din cauza TOVARASILOR de dupa 89 care prin prisma intereselor personale si de grup mafiot de inavutire accelerata, au distrus tot ceea ce a insemnat industrie, agricultura etc. La ce sa ne asteptam? Sa vina multinationalele cu colaci in coada? Desigur nu, ele isi vor vedea in continuare de propriile interese, profit etc.Cazul prezentat intr-adevar e strigator la cer, dar parlamentarii nostri, mai ales cei de la putere, au alte prioritati cu sectorul bugetar ca viitoare masa de manevra electorala, ca de noi cei din privat ii doare undeva.
Si de ce nu pleaca toate nu inainte de a-i trage o bataie sa tina minte
Incredibil..acest animal. Si ca el, cati sunt oare? Oribil, si paradoxal, nu esti vina lui ci a NENOROCITILOR care ne conduc si nu subt in stare sa ne scape de acesti cretini, bolnavi psihic, sau sa i ia si sa i arunce de pe un bloc ori sa ii inchida ibtr o pestera. Este de neimaginat, nici nu pot sa ascult ce racneste si cum jigneste, este strigător la cer.