Clubul Sportiv Rider’s Satu Mare împreună cu Automobil Club Român Sucursala Sălaj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj şi Primăria Treznea organizează sâmbătă, 12 august, cea de-a V-a ediţiei a „Cupei Meseş – Cento Group” la automobilism sportiv. Competiţia face parte din Campionatul Internaţional de Viteză pe Traseu Montan, urmând ca la Zalău să se desfăşoare cea de-a V-a etapă din actualul sezon. Prima rundă a avut loc în Dolj, următoarele două etape în Luna Şes (Negreşti-Oaş), iar a patra în Hăşdat (Hunedoara).
34 de piloţi de raliuri din România s-au înscris la ediţia de anul trecut, iar la evenimentul din acest an şi-au anunţat prezenţa până în acest moment 28 de piloţi, înscrierile continuând până vineri seara.
Printre piloţii care şi-au anunţat prezenţa la evenimentul de sâmbătă se numără şi zălăuanii Szabo Robert, care va conduce automobilul Subaru Impreza şi Sergiu David Adrian, care se va afla la bordul unui Seat Cordoba. Alături de cei doi zălăuani, la ediţia din acest an şi-au mai anunţat prezenţa până în acest moment piloţi din Deva, Timişoara, Baia Mare, Satu Mare, Oradea şi Cluj.
Competiţia este rezervată juniorilor (piloţi cu vârsta maximă de 18 ani), debutanţi şi avansaţi. La categoria debutanţi, vor fi trei clase: H1 (motorizare până la 1300 cmc), H2 (1300 – 1600 cmc) şi H3 (1600 – 2000 cmc). Avansaţii vor concura la patru clase: H9 (motorizare până la 1600 cmc), H10 (1600 – 2000 cmc), H11 (2000 – 3000 cmc) şi H12 (motor peste 3000 cmc). Vor mai fi alcătuite două clasamente, unul la open masculin, iar altul la feminin.
Concursul va include cinci urcări pe traseul „Treznea – intersecţia cu DN1F”. Primele două manşe vor fi de recunoaştere a traseului, dar şi pentru a le da posibilitatea participanţilor să-şi verifice autoturismele. Următoarele două manşe vor fi contra cronomentru, pentru a stabili ordinea de start în ultima cursă, care va fi cea de concurs.
Circulaţia va fi închisă pe traseul de concurs începând cu ora 7, urmând a fi deschisă la ora 18, când este programată şi festivitatea de premiere.