Comisiile de evaluare şi soluționare contestaţii în privința ofertelor de proiecte depuse pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă de la bugetul municipal pentru cultele religioase, au fost schimbate. Prin urmare, o parte din puținele evaluări efectuate de fosta comisie din cadrul primăriei Zalău vor fi reluate (pentru că activitatea a rămas în faza de început) astfel încât multe din unitățile de cult care au sperat că vor primi bani, nu vor mai face parte de pe lista celor care vor primi finanțare pentru lucrări și dotări, pentru că o altă comisie va stabili pe viitor ce biserică sau eparhie să primească bani de la bugetul local.
Astfel, prin vot, consilierii locali au ales la sfârșitul săptămânii trecute, o nouă comisie de evaluare a solicitărilor eparhiale, pentru că inițial din aceste comisii făceau parte cei doi viceprimari ai municipiului, Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, aceștia doi făcând parte și din conducerea unor unități de cult care ar fi urmat să primească finanțare.
Pentru a evita un conflict de interese, cei doi s-au retras din comisii astfel încât au fost formate, prin vot, două noi comisii. Din prima comisie, cea de evaluare, fac parte acum Mariana Gurzău şi Gheorghe Taloş, ambii membrii PSD, iar comisia de soluționare a contestațiilor a fost completată cu Raul Dragoș de la ALDE. Proiectul de finanțare a unităților de cult și eparhiilor va mai avea, prin urmare, de așteptat, toată procedura urmând să fie reluată în urma schimbărilor făcute în aceste comisii.