Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege. Preluarea apelului se efectuează de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care, în funcţie de specificul acestuia, îl redirecţionează către serviciile specializate de intervenţie, şi anume: ambulanţă, poliţie, pompieri şi jandarmi. Dispeceratul de poliţie are capacitatea de a recepţiona toate apelurile primite, 24 de ore pe zi, de a transmite în regim de urgenţă orice informaţie necesară activităţii de poliţie şi de a coordona toate activităţile din raza de competenţă a unităţii respective. În primul semestru al acestui an, prin sistemul 112, la dispeceratul de Poliție au fost primite 3.754 apeluri, din care 1.598 în mediul urban și 2.156 în cel rural. Apelarea prin Sistemul Naţional Apeluri de urgenţă 112, trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor de poliţie pentru soluţionarea evenimentului. Este important să comunicaţi cu exactitate timpul şi locul producerii evenimentului, numărul şi semnalmentele persoanelor implicate, numărul camerei/apartamentului, intersecţii, cartiere, străzi apropiate, obiective din zonă etc. Nu abuzaţi de acest număr de telefon fără motiv real!