Şase noi case de timp familiar vor fi construite în judeţul Sălaj în perioada următoare, în acest sens, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj pregătind un proiect cu finanţare europeană prin POR 2014-2020, privind creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale.
„Strategia naţională privind drepturile copilului prevede ca până în 2020, majoritatea centrelor de plasament să fie închise şi să se treacă la îngrijirea de tip familial. În acest sens, vrem să aplicăm pe fonduri europene, pentru a închide Centrul de Plasament de la Jibou şi să realizăm şase case de tip familial”, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj.
Deocamdată, reprezentanţii instituţiei nu au identificat zonele în care vor fi ridicate aceste construcţii, în prezent purtându-se discuţii cu autorităţile locale, unităţile de cult şi fundaţiile din mai multe localităţi sălăjene. „Pe proiect nu sunt eligibile achiziţiile de terenuri, prin urmare trebuie să identificăm spaţii în comunităţile din judeţ. Luăm în calcul terenuri la Jibou, Mirşid, Năpradea sau Someş Odorhei”, a mai spus Milaş. Potrivit acesteia, instituţia speră să obţină finanţarea maximă, respectiv un milion de euro, care să îi permită nu doar să amenajaze respectivele case, ci şi să dea o nouă destinaţie Centrului de la Jibou. Mai exact, să îl transforme într-un centru de recuperare psihică, biologică şi logopedică, pe modelul celor de la Şimleu Silvaniei şi Zalău, destinat nu doar copiilor instituţionalizaţi, ci şi celor din familii. Tot aici vor fi asigurate servicii de prevenire a separării copilului de familie, în condiţiile în care zona Jiboului este una cu probleme din acest punct de vedere.
La Centrul de Plasament de la Jibou sunt instituţionalizaţi în prezent 72 de copii şi tineri, cu vârste cuprinde între 3 şi 26 de ani. După finalizarea investiţiilor, estimate a se derula pe parcursul a doi ani, aceştia se vor muta câte 12 în noile construcţii. Acolo vor avea parte de aceeaşi îngrijire de care au beneficiat şi în centru.