„Nu se pune problema de evaziune fiscală şi nu am niciun fel de emoţii cu privire la controlul care se efectuează în această perioadă”, a început conferinţa de presă, joi după-amiaza, Ioan Morar, preşedintele de la FC Zalău.
Deranjat de articolul apărut joi în cotidianul nostru, cu titlul „Suspiciuni de evaziune fiscală la FC Zalău”, conducătorul clubului zălăuan a precizat că nu se pune problema de evaziune fiscală, iar „tevatura” creată în ultimele zile a pornit de la o plângere făcută de către o anumită persoană, a cărui nume nu a putut fi deocamdată dezvăluit.
„În urmă cu aproximativ o lună, au venit persoane din cadrul Poliţiei cu mandat, solicitând actele clubului. Li s-au pus toate documentele la dispoziţie, iar eu am întrebat de ce solicită aceste acte. Mi s-a răspuns că o anumită persoană, la care nu doresc încă să-i dau numele, a făcut o plângere, iar cei de la Poliţie sunt obligaţi să soluţioneze cazul. Actele vor fi verificate şi va fi luată o decizie, care va fi pozitivă sau negativă. Însă, mă deranjează foarte mult că a fost pătată imaginea clubului. O spun cu mâna pe inimă că nu există nimic ilegal în cadrul clubului. Sunt o persoană credincioasă, cu frică de Dumnezeu, merg regulat la biserică, iar dacă aş face ilegalităţi, nu aş mai avea ce să caut într-un locaş Sfânt”, a declarat preşedintele clubului de fotbal.
Ioan Morar mai susţine că banii proveniţi de la autorităţile locale au fost alocaţi în ultimii ani pe bază de proiect, iar anual au loc diferite controale, în urma cărora, dacă s-ar fi constatat anumite nereguli, clubul nu mai putea beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei Zalău.
„În ultimii ani, banii au fost alocaţi pe bază de proiecte, iar a doua tranşă nu este alocată numai dacă deconturile sunt în regulă pentru prima sumă alocată. Există două comisii care fac aceste verificări, mai există anual un audit al Primăriei Zalău, plus conctrolul Curţii de Conturi, care se face „la sânge”. Dacă în urma acestor controale nu au fost găsite nereguli, acum s-a trezit un deştept să facă o anumită plângere, pentru a destabiliza acest club”, mai precizează Morar.
Oficialul zălăuan a vorbit şi despre sezonul 2015 – 2016, în care clubul a avut datorii de peste 500.000 de lei la ANAF.
„Când clubul a avut acele datorii către ANAF, nimeni nu a venit să mă ajute, am fost lăsat de izbelişte. Au fost blocate conturile clubului, fiindcă la noi nu s-a putut rezolva problema, la fel cum s-a întâmplat la clubul de volei, iar eu m-am văzut în situaţia de a gira maşina şi a dat alte garanţii ca activitatea clubului să funcţioneze în continuare”, a adăugat preşedintele de la FC Zalău.
Reamintim că oamenii legii au început urmărirea penală „in rem” pentru evaziune fiscală la clubul FC Zalău. Deocamdată, nu se cunosc amănunte legate de această anchetă aflată în plină desfăşurare şi nici dacă, pe viitor, urmărirea penală va fi extinsă şi asupra unor persoane.