Zilele trecute, pompierii zălăuani s-au luptat cu un incendiu izbucnit într-un garaj din cartierul Brădet, incendiu care risca să degenereze într-un adevărat dezastru pentru autoturismele parcate în zonă sau garajele învecinate. Nimic nemaivăzut, doar că focul nu a pornit, așa cum v-ați putea imagina, de la vreun “scurt” la motorul autovehiculului pe care proprietarul îl ținea în micul adăpost cu destinație precisă, ci de la niște… stupi aflați în “funcțiune” și cu albinele aferente aflate la lucru. Proprietarul a vrut să liniștească albinele cu puțin fum și de la asta… flăcările izbucnite au ajuns să pună în pericol și garajele și autovehiculele învecinate.
Mai la vale, în zona Astralis, localnicii reclamă de zor faptul că o mare parte din proprietarii ori cei care dețin în folosință aceste construcții denumite pretențios, “garaje”, le-au transformat în depozite de legume ori mici ateliere de tâmplărie, fierărie, depanări de tot soiul, garajele având destinații care mai de care mai inedite, în timp ce autoturismele celor care dețin aceste construcții se odihnesc zi și noapte pe trotuare sau în parcări. Mașinile celor cu garaje, dar care nu sunt ținute în garaje, ocupă, în acest fel, locurile celorlalți locatari care, în timp ce vin de la lucru, se gândesc tot drumul unde să-și planteze autoturismele până a doua zi.
Un lucru este cert: nu vom reuși în veci să ne modernizăm, să implementăm un proiect menit să aducă acestui oraș un aspect urbanistic normal, dacă nu și plăcut, atâta timp cât ne vom lovi, mereu, de aceeași îndârjire de cele mai multe ori exacerbată, cu care unii cetățeni se opun realizării unor proiecte concepute în beneficial tuturor. Aceeași poveste, cu scandal și păruială, a fost și cu garajele din Păcii și din Porolissum, atunci când municipalitatea voia prin demolarea lor să dubleze locurile de parcare din zonă, să amenajeze trotuare, spații verzi sau spații de joacă pentru copii. Desigur, dreptatea nu este doar de partea autorităților și nu este nimic nefiresc în atitudinea celor care dețin acte în regulă, să își apere proprietățile. Se ridică însă două mari probleme: sunt, oare, aceste garaje, folosite în adevăratul scop pentru care au fost ridicate?
Sau le transformăm în ateliere, crescătorii de găini, albine sau sedii de firmă, ocupând trei locuri de parcare cu o cușmelie care arată ca după bombardament, ruginite, găurite și cu un aspect de cartier de la periferia unui oraș sud – american? O a doua problemă este, așadar, aspectul acestor construcții, aspect care nu putem spune că lasă de dorit ci că murdăresc pur și simplu fața acestui municipiu. Arată, multe dintre ele, ca niște improvizații din tablă și beton pe care le poți vedea prin ghetouri. Urâte, murdare, insalubre, altele cu lacătul pe ele de decenii. Cine are dreptate? Proprietarul care se așează în ușa așa-zis garajului, pentru a-și apăra avuția din el – albine, marfă, mașini de cusut și de spălat, sau depozitul de haine vechi, sau autoritățile care vor să readucă aceste cartiere din Zalău la un standard de normalitate, cartiere care arată așa cum vedem bine că arată, inclusiv din această cauză?
Nu reușim, în calitate de cetățeni, să acceptăm faptul că trăim într-o comunitate. Că și vecinul nostru are dreptul să beneficieze de un loc de parcare și nu doar noi de un garaj în care oricum nu ne ținem autoturismul. Nu acceptăm faptul că avem și oameni față de care soarta a fost mai puțin darnică, și care au nevoie poate de un adăpost, de o cantină socială, iar acesta nu este în mod necesar un exemplu pentru cei tineri, cum că se poate mânca pe de-a moaca și fără să muncești, așa cum sugerează unii cetățeni. Și acești oameni fac parte din realitatea acestui ținut, a orașului nostru, nu putem să-i urcăm în camioane și să-i exilăm în Teleorman sau Bacău doar pentru faptul că nouă nu ne convine ideea că trăiesc printre noi. Tocmai acest lucru se dorește a fi aranjat, normalizat, atât cât se poate.
Locuri de parcare, spații verzi, trotuare și spații de joacă pentru zălăuani, dar, din când în când, și câte o cantină, un centru de zi, un loc în care și năpăstuiții de soartă să poată beneficia de un blid cu mâncare într-un cadru salubru, civilizat, sau de o pernă pe care să pună capul, tot pentru ca noi să nu-i mai vedem răstigniți pe băncile din stațiile de autobus, prin parcuri sau în Gară. Nu vreau să judec nici tabăra proprietarilor, nici autoritățile, însă ceea ce observ zi de zi este faptul că, umbriți de individualism, de răutate de multe ori, de refuzul ideii de dezvoltare, care implică, din păcate, și sacrificii, rămânem în continuarea vieții un municipiu în care proiectele de anvergură se tot amână după cum suspină fiecare, fără să se poată ajunge, cumva, la un consens, la o înțelegere de pe urma căreia să putem câștiga cu toții.
