Consiliul Judeţean Sălaj îşi dă mâna cu Primăria Zalău pentru a organiza un eveniment care să comaseze două evenimente de tradiţie şi cu profil similar. Este vorba despre Festivalul Roman Zalău-Porolissum şi Porolissum Fest, care vor fi organizate, în premieră, în aceeaşi perioadă: 15-16 iulie, la Zalău şi Moigrad.
În invitaţia lansată municipalităţii, oficialii administraţiei judeţene susţin că „este oportună colaborarea cu Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă, instituţie subordonată CJ Sălaj, în organizarea şi dezvoltarea acestui eveniment, întrucât deja beneficiază de şansa şi popularitatea multiplelor ediţii derulate anterior atât la Zalău, cât şi la Porolissum, în ideea valorizării elementelor de civilizaţie antică, cele care, prin gradul lor de conservare, ne conferă şansa unicităţii în regiune”.
Iniţiat în 2005 de către municipalitate, Festivalul Roman îşi propune să ofere publicului larg un eveniment cultural de ţinută, care să se evidenţieze în peisajul cultural, regional şi naţional. Evenimentul s-a bucurat de finanţare în perioada 2011-2013 de finanţare prin Programul Operaţional Regional Axa 5.
În ceea ce priveşte Porolissum Fest, acesta se vrea o călătorie în timp, o ocazie de a învăţa despre istoria unuia dintre cele mai mari imperii ale omenirii. „Manifestarea are un pronunţat caracter educativ şi interactiv, ceea ce îl scoate din sfera evenimentelor de masă obişnuite. Brand al Zalăului, în viitor el va deveni şi un brand regional, capabil să atragă turişti şi să creeze efecte multiplicatoare, cum deja s-a şi întâmplat”, se arată în referatul privind încheierea unui parteneriat între Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, aflat în subordinea CJ Sălaj, şi Primăria Zalău.
Bugetul pentru organizarea celor două zile de festival a fost estimat de către Muzeul Judeţean la 80.000 de lei, jumătate din sumă urmând să fie asigurată de la bugetul reşedinţei de judeţ. Contribuţia municipalităţii este de aproape trei ori mai mare decât suma pe care conducerea Primăriei Zalău intenţiona să o cheltuie pentru o singură zi de festival, cuprinsă în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Oraşului. Potrivit aceluiaşi referat, diferenţa dintre suma estimată de către autorităţile locale şi Muzeu este dată de complexitatea evenimentului gândit de instituţia din urmă. Astfel, la festival ar urma să participe opt asociaţii de reconstituire istorică din toată ţara, ceea ce presupune costuri suplimentare la prestaţii şi transport, masă şi cazare, în timp ce Primăria şi-a propus un eveniment restrâns, doar cu asociaţiile locale – „Nimfele dacice” şi „Amicii muzeului” – şi cu acţiuni organizate de către Consiliul Local al Tinerilor.