Dacă trei dintre cele mai mari loturi agricole din țară aparțin deja celor care vorbesc altă limbă decât cea română, nici micii proprietari de terenuri nu trântesc ușile în nas celor care vor să le cumpere pământurile. Proprietarii de teren din România au vândut, în prima jumătate a acestui an, peste 54.000 de loturi agricole, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Faptul că ne situăm la coada unui top nu reprezintă, de această dată, un motiv de întristare. Sălăjenii sunt printre românii care au vândut cele mai puține proprietăți, terenuri sau imobile, județul nostru situându-se pe ultimul loc din acest punct de vedere, între toate județele țării.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în primele cinci luni ale acestui an sunt Timiş – 3.676, Dolj – 3.102 şi Arad – 2.885. În luna mai a fost tranzacţionat cel mai mare volum de terenuri agricole, aproape 15.000 de loturi, cu 1.450 mai multe decât în luna martie, a doua lună ca număr de tranzacţii încheiate. În privinţa tranzacţiilor de orice fel, inclusiv terenuri şi clădiri, ANCPI a înregistrat peste 234.000 de vânzări în primele cinci luni din an la nivel naţional. Doar în luna mai au fost înstrăinate peste 61.000 de proprietăţi. În privința imobilelor, Sălajul se situează, de asemenea, pe ultimele locuri, având în vedere, desigur și proporția ce trebuie luată în calcul (număr de locuitori și număr proprietăți existente în județ). Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti – 26.673, Cluj – 15.646 şi Ilfov – 13.320, în primele cinci luni ale anului 2017. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 1.566, Gorj – 1.812 şi Caraş-Severin – 1.815. În luna mai 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 6.946. Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în primele cinci luni din 2017, a fost de 88.532. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 18.102, Ilfov – 6.240 şi Cluj – 5.737. La polul opus se află judeţele Covasna – 448, Gorj – 369 şi Sălaj, cu cele mai puține ipoteci, respectiv 345.
asta pentru ca nu sunt INTABULATE !