O jucărie… otrăvitoare: atenție de unde achiziționați Spinner-ul!

Fidget Spinner-ul („sfârleaza„) – jucăria antistres care face furori în această perioadă în multe țări dar și în România, nu este una complet inofensivă, mai ales atunci când o achiziționăm de la distribuitori neautorizați ori online, accesând site-uri dubioase. Autoritățile vamale ale Uniunii Europene au confiscat 200.000 de unități “Fidget Spinner”, motivul fiind neconcordanța cu standardele stabilite de UE. Directiva 2006/66/CE interzice introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor, încorporaţi sau nu în aparate, care conţin mai mult de 0,0005 la sută mercur. Problema acestei directive constă în faptul că nu este specificat în mod clar nivelul de concentrație a metalelor nocive pentru jucării, ci doar pentru baterii și acumulatori. Autoritățile spun că o parte din aceste jucării au fost fără plumb, iar o altă parte a avut un nivel foarte mare de mercur și plumb. Varianta cu lumini LED conținea 19.000 ppm (părți per milion) de plumb și 1.000 ppm de mercur.

Baza metalică nevopsită conținea 1.562 ppm de mercur și 2.452 ppm de plumb, cantități neadmise având în vedere pericolul ce îl pot prezenta pentru sănătatea celor care folosesc astfel de produse. Aceste cifre sunt de-a dreptul înspăimântătoare dacă luăm în calcul limita admisă de lege, și anume maximum 18 ppm la jucării și gadgeturi. Calea de acces a compușilor ce conțin mercur și plumb poate fi cutanată, digestivă sau inhalatorie (la 18 grade C mercurul începe să se evapore și poate fi absorbit pe cale respiratorie), cea din urmă fiind forma frecventă de expunere. În cantități mari, aceste metale pot genera alergii, disfuncții hormonale, afecțiuni ale creierului, căderea părului și a dinților, casexie, mergând până la afecțiuni grave sau chiar letale.

Din păcate, consumatorul nu poate testa nivelul concentrațiilor de metale grele din obiectele achiziționate, aceasta fiind stabilită printr-o analiză specială, astfel încât, singurul lucru pe care îl putem face este să achiziționăm astfel de obiecte de la distribuitori autorizați și să ne asigurăm că produsele sunt conforme cu toate normele de siguranță în vigoare.

 

Leave a Comment