Cea de-a IV-a ediție a Întâlnirilor Cluburilor „Drum Bun”, în cadrul căreia şi-au dat întâlnire zeci de pasionaţi ai automobilelor retro, a avut loc săptămâna trecută la Satu Mare, în Centrul Vechi. Evenimentul a fost organizat de Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Consiliul Județean și Clubul de Autoturisme Retro „Drum Bun” (filiala Satu Mare). La eveniment au participat şi trei sălăjeni, Marius Filip, Ionuţ Fărcaş şi Adrian David, care şi-au expus cu mândrie piesele lor de colecţie, automobile „Dacia” – adevărate bijuterii pe patru roți, păstrate peste timp într-o stare foarte bună şi care astăzi reprezintă adevărate rarităţi pe drumurile ţării. Clubul „Drum Bun” este asociația mașinilor de epocă înființată de polonezi în urmă cu aproximativ 6 ani, filiala de la Satu Mare fiind deschisă în toamna anului 2013, președintele fiind George Negrea. Clubul este format din persoane pasionate de autoturisme românești Dacia, dar și alte mărci internaționale. În ciuda faptului că sunt peste 500 de kilometri între Satu Mare și Cracovia colecționarii de mașini de epocă au o relație strânsă și organizează periodic întâlniri și expoziții de vehicule istorice atât în România cât și în Polonia.
Bravo Adi. Uite ca toate eforturile pana la urma nu sunt in zadar…
Va multumesc pentru articol si incurajari….
Felicitări, din ce an sunt Daciile ?
Albă 1979, galbena 1985 și roșia din 1986. 🙂