Cadrele didactice din judeţ ameninţă că vor închide unităţile de învăţământ în ultima săptămână din acest an şcolar, în semn de protest faţă de prevederile legii salarizării.
„Nimic din ce am solicitat Parlamentului în ceea ce priveşte sistemul de salarizare a componentei învăţământ nu s-a aprobat vom propune colegilor noştri ca din 12 iunie să intrăm în grevă generală”, ne-a declarat Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj. Acesta susţine că învăţământul a rămas în ultimul sfert al grilei de salarizare.
În vederea declanşării grevei generale, reprezentanţii sindicatului vor demara acţiunea de strângere de semnături. După cum susţine Lehene, organizarea unui astfel de protest este condiţionată de acordul a jumătate plus unu din totalul celor aproximativ 3.300 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământul sălajean.
Totodată, nu este exclusă şi boicotarea examenelor naţionale.
un fiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiisssssssssssssss mare ca va joaca penalii cum vor
S-a mai propus si altadata boicotarea examenelor, dar din pacate nu s-a realizat niciodata! Dascalii nu sunt uniti nici in asemenea situatii. (si nici in altele!)
Îhî, revoltă în genunchi se cheamă! Și datează din anii ’90, de pe vremea criminalului Iliescu.
atat – salarii mari. cei de la primarie, anaf, tribunal, acum profesorii toti solicita salariii, asta ii doare, nicidecum infrastructura, materiale de lucru si cercetare, fonduri pt dezvoltarea invatamantului rural, preventia abandonului scolar, si cate si mai cate necesare…asta au inteles ei intotdeauna prin reforma invatamantului sau reforma a orice, salarii..doamne satura-i odata!!!
vai de capu lor.
Profesorii si grefierii…… astia chiar nu au ce lucra. Nu se gaseste nimeni sa le anuleze contractele de munca pentru conturbarea activitatii.
Ultima grevă adevărată a fost în 2005, 5 săptămâni. E vorba de salarizare dar şi de ultima tranşă de HJ. Profesorii acum îi au la mână pe guvernanţi, cu îngheţarea anului şcolar şi cu boicotarea examenelor naţionale. Profesorii au fost sfidaţi şi prin neacordarea ultimei tranşe de HJ, pe care procurorii au primit-o. Profesorii nu trebuie să lase într-o ţară în care cei de la Romatsa, salariu mediu brut 21.000 lei/lună, mai mare decât în Marea Britanie, au făcut grevă şi au perturbat traficul aerian !