Ediţia a II-a a concursului de ciclism, „Sălaj Velor Tur” s-a desfăşurat duminică, având ca punct de start, dar şi de finish, Castrul Roman Porolissum. Aproape 250 de iubitori ai sportului pe două roţi s-au aliniat la startul competiţiei, fiind două curse, una pentru amatori, cu un traseu de 59 de kilometri, iar alta pentru profesionişti, a cărei distanţă a fost de 115 kilometri.
Atât pentru cursa scurtă, cât şi pentru cea lungă au fost alcătuită şase categorii: ciclişti cu vârsta maximă de 18 ani, 19 – 29, 30 – 39, 40 – 49, 50 – 59 şi ciclişti cu vârsta de 60 de ani şi peste.
Vom reveni cu detalii şi cu rezultatele oficiale.
o competitie de tot rasul! sper sa fie ultima de genul asta!
Stimabile anonim, competitia a fost foarte reusita, dupa parerea unuia care a pedalat in cursa si te asugur ca la finis nu mi-a venit sa rad. Sper sa mai avem astfel de competitii in Salaj, pacat ca este singura. Felicitari organizatorilor.