# Cine-a zis să e uşor să mergi pe tocuri trebuia să arunce o geană la domnişorucele care au absolvit zilele astea liceul şi care au fost la un pas să-şi rupă picioarele încercând să pară „oameni mari”.
# Circulă o vorbă-n târg că în spatele contului oficial al unui domn cu funcţii înalte câştigate aproape ca la loterie ar sta nimeni alta decât consoarta acestuia. La nevoie, doamna se transformă într-o leoaică, apărând cu dăruire onoarea şi imaginea celui care „duce greul”. Iar dacă situaţia o cere, una-două îi muştruluieşte pe cei care „se bagă în seamă”.
De la judet sau primarie ? Nu fiti atat de secretosi…
Circulă o vorbă-n târg că în spatele contului oficial al unui domn cu funcţii înalte câştigate aproape ca la loterie ar sta nimeni alta decât consoarta acestuia. La nevoie, doamna se transformă într-o leoaică, apărând cu dăruire onoarea şi imaginea celui care “duce greul”. Iar dacă situaţia o cere, una-două îi muştruluieşte pe cei care “se bagă în seamă”.
LIVIU BALINT