Un retur care a început cu mari speranţe pentru FC Zalău se încheie mult mai rău decât s-ar fi gândit conducerea clubului. Oficialii echipei zălăuane afirmau la începutul sezonului că intră în lupta pentru promovare, iar cu o etapă înainte de finalul sezonului, „alb-albaştrii” ocupă locul şapte, nemaiavând nicio şansă nici măcar la o clasare pe podium.
„Jucătorii sunt nevoiţi să câştige ultimele două etape. Altfel, vor fi penalizaţi”, afirma preşedintele Ioan Morar după remiza de pe teren propriu cu Fotbal Comuna Recea.
FC Zalău nu s-a ales cu nimic din ultima deplasare a sezonului, pierzând cu scorul de 0 – 2 duelul susţinut vineri, împotriva Sănătăţii Cluj.
După un început echilibrat de partidă, în care s-a remarcat portarul Sănătăţii, Filip Lăzăreanu, „viruşii verzi” cum li se mai spune jucătorilor de la Sănătatea Cluj, au beneficiat de o lovitură de pedeapsă în minutul 40, iar Raul Ciupe l-a învins pe portarul Claudiu Băican.
Clujenii au avut o evoluţie mai bună în partea secundă, iar Lupu a stabilit scorul final în minutulş 61, marcând pentru 2 – 0.
În urma acestui eşec, FC Zalău rămâne pe poziţia a şaptea în clasamentul seriei a V-a, urmând ca în etapa viitoare, ultima a sezonului, să primească vizita echipei ASA II Târgu Mureş.
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda, Paul Mateciuc, Criastian Bucur, Ionuţ Ţîrlea, Raul Stanciu, Daniel Celea (min. 65, Lucian Todea), Sergiu Bercean, Beniamin Boka (min. 75, Sebastian Duma), Alexandru Pop (min. 60, Marius Hosu) şi Cristian Tăbîrţă (min. 80, Radu Ungurianu). Antrenori: Constatin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)