Un angajat al societății Citadin a dat o lecție autorităților, sâmbătă, 6 mai la ora 12, pe platoul din fața Prefecturii, sătul de mizeria și bătaia de joc de care dau dovadă oamenii bătuți de soartă ai Zalăului. Omul, care strângea de zor sticlele de băutură, gunoiul și resturile alimentare pe care cei care își fac veacul în zonă le aruncau pe jos, nu a mai suportat comportamentul acestora și a încercat să facă ceea ce autoritățile evită să facă aproape mereu: le-a ținut o lecție celor întinși pe bănci, care mai de care mai beat ori mai mahmur sau proaspăt trezit din somn. „– Chiar nu vă este rușine? Nu mai putem trece pe lângă acest loc, miroase a urină și a băutură pe tot platoul din cauza voastră.
Dacă bei, de ce arunci sticlele pe jos, nu vezi că ai coș de gunoi acolo? Crezi că cineva este sluga ta? Nu ți-e rușine?!”. Câțiva trecători au susținut cele spuse de angajatul de la Citadin, toate deplin justificate, omul fiind nevoit să facă slalom printre sticle și băltoace de urină. Cei care s-au oprit în acel loc binecunoscut au spus și ei la rândul lor că nu mai pot folosi un spațiu destinat relaxării, aflat în centrul municipiului, de copii sau de mămici cu bebeluși, care să se plimbe în zonă, nici nu mai poate fi vorba.
Toată lumea întreba unde sunt autoritățile. Firește, era sâmbătă, nici picior de „autoritate” în buricul târgului, dar problema este aceea că situația aceasta, devenită insuportabilă, se repetă aproape zilnic pe celebrul platou zălăuan. Locul cu bănci s-a transformat deja în proprietatea oamenilor fără adăpost sau a alcoolicilor anonimi. Soluțiile sunt puține și greu de adoptat – este un adevăr, însă întrebăm consilierii locali aleși, conducerea Primăriei, Poliția Locală: cine să găsească și să adopte soluții, dacă nu dumneavoastră?
Ne facem de rușine, pentru că este vorba de Centrul municipiului, este spațiul aflat la câțiva metri de Consiliul Județean și Prefectură. Nici cei de la Citadin nu sunt obligați, până la urmă, să suporte la nesfârșit aceste comportamente, chiar dacă munca unora dintre ei este aceea de a elibera orașul de deșeuri, inclusiv de cele aruncate de cetățenii certați cu bunul simț și civilizația. Este inutil să mai menționăm faptul că, după ce angajatul a plecat cu un sac plin de peturi și murdărie, adunate din dreptul băncilor de pe platoul de marmură, unul dintre cei “loviți” de gradele alcoolului a început să arunce din nou pe jos, în semn de protest.
ADP DUCE GREUL. FORTA FIE CU VOI SI CU BALAJEL. RODINA SA RAMANA DIRECTOR TEHNIC CHIAR DACA N-ARE STUDII SI MARC MARIA SA FACA UN ORAS FRUMOS CU BANI PUTINI!
sunt o minoritate si au drepturi ! nu ai ce le face ! daca ii amendezi, nu rezolvi nimic !
Dar asa zisii politisti locali, care au norma de hrana cat un salar minim, pe unde isi duc veacul.
Si cu scormonitorii de gunoaie din Dva Nord cum ramane?
Nu numai in Dumbrava sunt scormonitori in tomberoaneDaca lar vrea,s-ar face ceva.LE convine celor de la Pimarie.Sa vina sa vada Ce este la Perla,cate blocuri dinimprejur arunca gunoaiele la tomberoanele de la Perla?Defapt bl.Perla este cel Mai „aglomerat” un ajunge gunoiul,dar circulatia si parcarea masinilor chiar langa perete le blocului.Sa vezi slalom cu carucioarele cu copii,some in carja,cu cumparaturi.Pe noi Cine ne protejeaza,un platim impozitele,Poate aude cineva.SPERAM.