Peste 10.000 de oameni sunt aşteptaţi să ia parte, duminică, 14 mai, de la ora 11, cea de-a 51-a ediţie a serbării pastorale de la Măgura Priei.
După mai mulţi ani în care serbarea câmpenească de la Pria a fost privată de componenta pastorală, organizatorii speră ca la ediţia din 2017 să readucă în prim-plan vechiul obicei al măsurişului. Potrivit primarului comunei Cizer, Liviu Fărcaş, sub poalele Măgurii Priei, în locul numit “Purcăreaţă”, ar putea fi aduse şi câteva turme de oi şi capre şi să fie amenajate standuri cu produse lactate.
Măsurişul era, odinioară, o practică extrem de importantă pe meleagurile noastre, în cadrul căreia ciobanii îşi împărţeau cota de lapte ce revenea fiecărui proprietar de oi. După cum susţine edilul, obiceiul a dispărut din cauza faptului că, acum, fiecare proprietar de oi are turma sa, aşa că nu mai trebuie să împartă cota de lapte cu alţii.
Serbarea “Măsurişul Oilor” a debutat în 1967, fiind marcată cu regularitate în fiecare din anii scurşi de atunci. “Este singura serbare câmpenească din Ardeal neîntreruptă de 51 de ani”, se laudă Liviu Fărcaş.
Tradiţionala serbare câmpenească îi va aduce pe scena special amenajată la Măgura Priei pe: Simi Deac, Sabina Leonte, Sânziana Toader şi Cătălin Ardelean, Petrică Mureşan, Maria Dan Păucean, Ionică Ardelean, Ansamblul “Stelele Bihorului”, Ansamblul „Cizereana”, Simona Costin cu formaţia „Favoriţii Ardealului”, Adriana Hangău, Marius Păcurar, Adriana Irimieş, Maria Secan, Lucia Potra şi Vasile Coca. Acompaniază Orchestra Ionuţ Mateş şi Cornel de la Chişcău.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Cizer, Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Hora TV.
Măsurişul, esenţial pentru o repartizare corectă a laptelui
Despre obiceiul pastoral de la Pria, etnologul Camelia Burghele, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, spune că “era momentul când se reuneau în turmă oile fără miei, pentru păşunat, se măsura laptele oilor, pentru o corectă repartizare în cursul anului a cantităţii de lapte ce revenea fiecărui proprietar de oi”, susţine etnologul sălăjean Camelia Burghele.
Potrivit spuselor sale, “în Sălaj funcţionau două sisteme tradiţionale de măsurare şi distribuire a laptelui, ambele având la bază cantitatea de lapte obţinută prin mulgerea oilor la măsuriş. Datorită acestei importanţe economice mari a momentului împreunatului oilor şi al măsurării laptelui, măsurişul reprezenta un prilej obligatoriu pentru performarea unor practici magice care aveau rolul de a proteja turmele de boli şi de a spori laptele oilor. Scenariul se repeta de la un an la altul: oile se separau de miei şi se mulgeau complet, după care erau scoase la păscut, toate în aceleaşi condiţii, pentru ca şansele să fie egale pentru fiecare proprietar. După un timp stabilit, turma era adusă la locul măsurişului şi fiecare proprietar îşi mulgea oile, după care laptele muls era măsurat şi în funcţie de acest lucru se stabilea modalitatea de distribuire a laptelui, ordinea în care proprietarii pot veni după lapte şi, mai ales, cantitatea care i se cuvine fiecăruia. După toate aceste operaţiuni, turma mergea spre imaş, la locul stabilit pentru păşunarea pânâ la căderea iernii. Măsurişul se finaliza printr-o mare sărbătoare, la care participa întreaga comunitate”.
Peste 10.000? Dacă tot puneți cifre gogonate, scrieți măcar 100.000!
Vor fi doar 9.999 ca eu nu ma duc.
Era odata masuris acuma se masoara butoaiele de bere micii si carnatii vanduti