Tânăr bine abțiguit, la volan pe străzile municipiului

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Năpradea, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Simion Bărnuțiu, din municipiu, sâmbătă, 6 mai a.c., în jurul orei 5. La testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducerea pe drumurile publice cu alcoolmie peste limita legală constituie infracțiune și se pedepsește! Potrivit articolului 336 Cod Penal conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile menționate efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

 

 

One Thought to “Tânăr bine abțiguit, la volan pe străzile municipiului”

  1. o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă

    ar trebui completat cu arest preventiv de 1-5 zile.

Leave a Comment