Sălajul scârțâie din toate încheieturile: îmbătrânirea parcului auto pune în pericol viața participanților la trafic

Oficialii Registrului Auto Român (RAR) au anunțat că instituția are în vedere, în viitorul nu foarte îndepărtat, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani. După eliminarea timbrului de mediu, situația existentă pe piața auto a fost cea preconizată, și anume de creştere a numărului de autovehicule vechi în parcurile auto ale orașelor, autovehicule pentru care s-a solicitat eliberarea de RAR a documentelor necesare înmatriculării în România. Datele RAR arată că prin comparaţie cu media lunară a anului 2016, când la reprezentanţele instituţiei se prezentau 34.000 de vehicule, în luna ianuarie 2017 s-a înregistrat o creştere cu aproximativ 12 la sută a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat, ajungând la aproximativ 60 la sută (54.000) în luna fenruarie, respectiv la aproximativ 80 la sută (61.000) în martie.

Analizând structura parcului de autovehicule de ocazie verificat de RAR, în funcţie de anul de fabricaţie, la nivelul primului trimestru al anului 2017 comparativ cu primul trimestru al anului 2016, se constată o creştere a vârstei medii a acestor vehicule de la 8,7 ani în trimestrul I 2016, la 10,5 ani în primul trimestru din 2017.

De asemenea, analizând repartiţia vehiculelor care au obţinut cartea de identitate (CIV) în funcţie de anul fabricaţiei şi norma de poluare chimică, rezultă că numărul vehiculelor fabricate până în anul 2000, adică cele care respectă cel mult norma de poluare Euro 2, a avut o creştere importantă de 107 la sută, al celor fabricate între 2000 şi 2005 (Euro 3) a avut o creştere de 57 la sută, al celor fabricate între 2006 şi 2010 (Euro 4) a avut o creştere de 69 la sută, iar în cazul celor fabricate după 2011 (Euro 5 şi Euro 6) creşterea a fost de 15 la sută.

„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a anunţat directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă.

 Concluzii îngrijorătoare în urma ultimelor concluzii RAR pe șoselele Sălajului

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.877 de vehicule în județul Sălaj. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 3,96 la sută (114) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 34,93 la sută au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte iar 22,56 la sută au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate). Din totalul vehiculelor verificate, 2,16 la sută au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).

În urma analizei emisiilor poluante, la 12,26 la sută dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis .

Sălajul este unul dintre județele cu cele mai îmbătrânite parcuri auto din țară, având o medie anuală de aproximativ 10.000 de mașini înmatriculate, peste 95 la sută dintre ele second-hand.

 

 

 

6 Thoughts to “Sălajul scârțâie din toate încheieturile: îmbătrânirea parcului auto pune în pericol viața participanților la trafic”

  1. Anonim

    Articol de tot cacatu exista masini EURO 4 SI DIN 2001. Mai bine va informati inainte se scrieti .

  2. Anonim

    De exemplu Golf 4 1,4/1.6 benzina. , Skoda fabia 1.4 benzina toate fabricate si in 2001 sunt EURO 4 Nu cel mult euro2.

    1. Anonim

      E vorba de pondere, euro 3 a aparut in 99 la primele masinim nu te mai da atata mare ca esti prost de impungi. Nu vezi ca e o statistica bazata pe medie? sau vrei si tabele? Am verificat si pe alte surse si la fel este. Sigur ca sunt euro 3 (nu 4) in 1999 dar cele mai multe sunt euro2, peste 90 la suta. Inainte de 1999 nu exista euro 3 si, pana la urma, oricum e irelevant pentru ceea ce trebuie sa extragi din articol, dar asa suntem noi romanii, sa mancam niste rahat inainte sa vedem esentialul.

  3. Anonim

    Scuze Euro3

  4. Anonim

    felicitari securistului-sef

  5. Lobby pe fata

    pt prosteala aia cu ITP in fiecare pt masinile de peste 12 ani…mai bine l-ar scoate de tot ca si asa e o facatura…pana la urma nimeni nu e cretin sa conduca o masina cu probleme care ii pot pune viata in pericol

Leave a Comment