Se pot depune cereri pentru finanţarea de afaceri în mediul rural

Cei interesați să dezvolte afaceri în mediul rural pot depune proiecte, online, de miercuri, 3 mai, potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). În total, sunt disponibile fonduri nerambursabile de peste 680 de milioane de euro. Este vorba despre deschiderea mai multor apeluri de proiecte prin care firmele vor putea cere finanțare pentru afaceri agricole și non-agricole în spațiul rural. Documentaţiile se depun online, astfel încât nu mai este necesară deplasarea la sediile AFIR pe site-ul https://online.afir.info. În aplicaţia online, potenţialii beneficiari trebuie să se înregistreze cu cont de utilizator.
Proiectele depuse în format electronic includ cererea de finanțare şi anexe tehnice și administrative prevăzute de ghidul solicitantului aferent fiecărei măsuri. Printre acestea se află planul de afaceri, situații financiare încheiate în anul anterior, declarații pe proprie răspundere, prin care antreprenorul trebuie să confirme îndeplinirea condițiilor de eligibilitate solicitate, documente care să certifice, dacă este cazul, existența și dimensiunea exploatațiilor agricole, oferte financiare și tehnice, copii ale documentelor de înființare ale societății la Oficiul Registrului Comerțului.
AFIR îşi rezervă dreptul de a solicita documente sau informaţii suplimentare dacă, pe parcursul verificărilor și implementării proiectului, se constată că este necesar. Informaţiile suplimentare se vor solicita în sistem online, de către experţii evaluatori din cadrul entității la care se află în evaluare Cererea de finanțare, iar răspunsul va fi transmis, de asemenea, în format electronic, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare.
Selecţia proiectelor se face în ordinea descrescătoare a punctajului obținut de fiecare proiect, în limita bugetului disponibil.
Solicitanții ale căror cereri de finanțare au fost selectate pentru acordarea ajutoarelor financiare nerambursabile vor fi notificați cu privire la prezentarea documentelor originale depuse în copie în sistem electronic. Termenul alocat acestei verificări suplimentare este de 30 de zile, urmând a fi semnate contracte de finanțare.
Potrivit anunţului AFIR, în perioada 3 mai – 31 iulie 2017, se desfăşoară prima sesiune din 2017 de depunere a Cererilor de finanţare pentru: submăsura 4.1, submăsura 4.1 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), submăsura 4.1 A, submăsura 4.1 A Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), submăsura 6.1, submăsura 6.2, submăsura 6.2 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), submăsura 6.3, submăsura 6.3 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), submăsura 6.4, submăsura 6.4 Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), submăsura 9.1 și submăsura 9.1A din PNDR 2020.
În perioada 3 mai – 31 octombrie 2017, este prima sesiune din 2017 de depunere a Cererilor de finanţare pentru Schema de minimis aferentă Schemei de ajutor de stat GBER pentru submăsura 4.2.

Fondurile disponibile
Pentru submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” – 185.000.000 de euro, din care: 79.000.000 de euro pentru componenta vegetal; 60.000.000 de euro pentru componenta zootehnic; 14.000.000 de euro pentru componenta zona montană; 32.000.000 de euro pentru componenta ferma de familie.
Pentru submăsura 4.1 – ITI DD„Investiții în exploatații agricole” – 33.000.000 euro, din care: 16.500.000 de euro pentru componenta vegetal; 16.500.000 de euro pentru componenta zootehnic.
Pentru submăsura 4.1A „Investiții în exploatații pomicole” – 100.000.000 de euro, din care: 95.000.000 de euro pentru componenta investiții în exploatații pomicole; 5.000.000 euro pentru componenta investiții în exploatații pomicole (pepiniere).
Pentru submăsura 4.1A – ITI DD „Investiții în exploatații pomicole” – 5.000.000 de euro.
Pentru submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” – 18.300.000 de euro.
Pentru submăsura 6.2 – ITI DD „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”: 3.500.000 de euro.
Pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” – 100.000.000 de euro, din care: 79.000.000 de euro pentru componenta zona non-montană; 21.000.000 de euro pentru componenta zona montană.
Pentru submăsura 6.3 – ITI DD „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”: 5.000.000 de euro.
Pentru submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: 35.000.000 de euro.
Pentru submăsura 6.4 – ITI DD „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: de 7.000.000 euro.
Pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”: 170.000.000 de euro, din care: 136.000.000 euro pentru componenta zona non-montană; 34.000.000 euro pentru componenta zonă montană.
Pentru submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”: 5.000.000 de euro.
Pentru submăsura 9.1A „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”: 2.000.000 de euro.
Pentru schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”, aferentă Schemei de ajutor de stat GBER pentru submăsura 4.2: 12.000.000 de euro.

Exemple de finanţări
Una dintre măsurile finanţate este cu buget de 35 de milioane euro, în Programul Național de Dezvoltare Rurală (submăsura 6.4 – PNDR 6.4).Se poate obţine până la 200.000 de euro pe proiect de business neagricol în spațiul rural.
Beneficiari pot fi micro-întreprinderile și întreprinderile mici existente, din spațiul rural; micro-întreprinderile și întreprinderile mici nou-înființate (start-ups), din spațiul rural, care fac dovada cofinanțării; fermierii sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim de PFA) care își diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități non-agricole în cadrul întreprinderii deja existente încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.
Valoarea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 90 la sută din costul total al proiectului. Nu va depăși 200.000 de Euro/ beneficiar pe trei ani fiscali şi va respecta prevederile Regulamentului 1407/2013 cu privire la sprijinul de minimis, potrivit AFIR.

Leave a Comment