Prezenţi la şedinţa de Colegiu Prefectural de vineri, 21 aprilie, reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate din judeţ au fost supuşi unui tir de întrebări din parte prefectului Florin Florian şi a proaspătului subprefect Vegh Alexandru.
Pe ordinea de zi s-a aflat stadiul de implementare a Planului de acțiuni pentru realizarea în județul Sălaj a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare pentru primul trimestru al acestui an, însă cei doi reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu au profitat de prezenţa directorilor de deconcentrate pentru a le cere socoteală cu privire la diverse aspecte din judeţ.
După ce prefectul a prezentat sinteza stadiului de implementare de către 23 de instituţii publice a măsurilor scadente pe trimestrul I din 2017 (94,2 la sută din totalul celor 154 de acţiuni scadente au fost puse în aplicare), subprefectul a lansat o serie de întrebări punctuale unora dintre şefii din sală. Aflat la prima şedinţă de Colegiu Prefectural după numire, Vegh Alexandru a vrut să ştie cum a fost realizată preluarea Consultanţei Agricole de către Direcţia Agricolă Sălaj, cum se prezintă Tabăra de la Tusa, care este stadiul proiectelor de finanţare a unor monumente istorice, dar şi al procedurii de cadastrare.
Şefa Direcţiei pentru Cultură, Doina Cociş, a anunţat că proiectul de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu” are cel mai bun punctaj din Sălaj, însă finanţarea este incertă: „La final de 2016, patru dintre proiectele din Sălaj au fost selectate în vederea includerii în Planul naţional de restaurare pe 2017. După ultima discuţie avută cu cei de la Ministerul Culturii, am înţeles că pe primul loc se va afla reabilitarea Casei lui Maniu, doar că în momentul de faţă nu a fost semnat Planul Naţional de Restaurare şi ar putea fi unele probleme. Se pare că în urma unui control al Curţii de Conturi, Ministerul nu poate să deschidă noi şantiere de restaurare până nu le finalizează pe cele deschise în ultimii ani. Gândindu-ne că sunt obiective care se restaurează şi de 10-15 ani, cum a fost Palatul Culturii din Iaşi, sperăm să nu apară riscul ca şantierul de la Bădăcin să nu fie deschis”. Potrivit Doinei Cociş, la nivelul judeţului nu există niciun şantier deschis, „deşi avem foarte multe obiective în pericol”.
La rândul lor, cei de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj au transmis că deşi toate unităţile administrativ-teritoriale au semnat cu instituţia contracte de finanţare pentru realizarea cadastrării, doar şapte au reuşit să încheie contracte de prestări servicii cu persoane autorizate pentru conctretizarea respectivelor proiecte. „În toate cele şapte cazuri am reuşit să transformăm contractul, în baza modificărilor legislative de la finele anului trecut, dintr-unul anual, în unul multianual. Din păcate, nu am reuşit să recepţionăm nici măcar un sector de pe teritoriul celor şapte comune”, a explicat Claudiu Marian, directorul OCPI Sălaj.
Şirul de întrebări a fost continuat de către prefect, care a solicitat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informaţii despre plata subvenţiilor, Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj explicaţii cu privire la criza vaccinurilor şi celor de la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Sălaj, despre proiectele depuse în acest an. Florin Florian a ţinut să atragă atenţia conducerii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj că a omis să transmită Prefecturii Sălaj un raport cu privire la rezultatele controalelor derulate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. „Poate până la celălalt colegiu prefectural o să primesc şi eu un raport comun al instituţiilor implicate în controalele de Paşte”, a spus prefectul vizibil iritat. Acesta a cerut celor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj o situaţie a şcolilor care nu dispun de paznici şi de şoferi pentru microbuzele şcolare, însă reprezentantul instituţiei nu a avut răspunsul la el.