La Şimleu Silvaniei: Preţuirea olimpicilor

Motto: „Multe activităţi educative sunt frumoase, dar olimpiadele şcolare sunt măreţe”.(Marin ŞTEFAN)

Şcoala şimleuană, prin instituţiile sale de educaţie, se numără printre cele mai bune şcoli ale învăţământului sălăjean şi naţional. De-a lungul timpului, mulţi elevi au obţinut poziţii de top la olimpiadele şcolare, cele care sunt menite să verifice atât cunoştinţele elevilor, cât şi modul de gândire a acestora. Succesul constă în valoarea actului instructiv-educativ, raportat la calităţile unora dintre profesori, prin care îşi motivează destui discipoli să participe la olimpiadele şcolare, pregătindu-i cu migală. Astfel, atât elevii, cât şi profesorii respectivi, merită toată lauda şi preţuirea, fiind mândria oraşului Şimleu Silvaniei!
În acest context, Primăria şi Consiliul Local au organizat marţi, 11 aprilie 2017, o nouă premiere a elevilor care au promovat la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare. Festivitatea s-a desfăşurat în sala mare a Primăriei şimleuane, în prezenţa profesorilor coordonatori, a directorilor de şcoli şi licee, a reprezentanţilor Primăriei şi Consiliului Local, precum şi ai mass-media şimleuană şi sălăjeană. Ca de fiecare dată, după salutul de „bun venit!”, primarul Septimiu Cătălin Ţurcaş a anunţat scopul reuniunii, felicitând protagoniştii pentru activitatea şi performanţele lor, cele prin care oraşul Şimleu Silvaniei şi judeţul Sălaj vor fi reprezentate, din nou, la nivel naţional.
În alocuţiunea sa, Septimiu Cătălin Ţurcaş a spus, printre altele: „[…] Cu siguranţă, sala aceasta are foarte multe minţi luminate, mai multe, poate, ca niciodată. Efortul vostru de a ajunge la olimpiada naţională este unul, nu mare, ci, foarte mare. […] Eu mi-am dorit toată viaţa să ajung la olimpiada naţională şi n-am reuşit niciodată, luam tot premiul doi şi trei. Şi, probabil că, oarecum, vă invidiez, dar în modul cel mai frumos al cuvântului, pentru faptul că sunteţi cei mai buni din judeţ şi aţi reuşit această mare performanţă. […] Este foarte dificil să-ţi menţii locul pe care l-ai obţinut şi acest loc nu se poate menţine decât cu muncă. Aveţi toate şansele din lume pentru a le menţine, aveţi profesori foarte bine pregătiţi, totul depinde de voi, dacă această muncă pe care a-ţi depus-o cu succes în acest an va fi şi continuată peste ani. […] Vreau, în primul rând, să vă mulţumesc, domnilor profesori, pentru faptul că în fiecare an avem în această sală 20, cei mai puţini, 30 spre 40 de elevi care reprezintă judeţul Sălaj la olimpiada naţională. Într-un oraş ca Şimleu Silvaniei nu este un lucru de neglijat. […] Vouă, dragi elevi, vă mulţumesc pentru faptul că aţi fost serioşi, pentru că rezultatul şi succesul nu vin decât unde există seriozitate. […]”. Apoi, la invitat pe Szabo Ernö – administratorul public al oraşului, să spună câteva cuvinte despre evenimentul sărbătorit.
În continuare, primarul Şimleului a înmânat fiecărui elev „Diploma de Excelenţă”, personalizată (nume şi prenume, premiu, obiect de studiu şi profesor) şi un plic cu bani, în aplauzele celor prezenţi. Iată premiaţii preţuiţi cum se cuvine în acest moment sărbătoresc al învăţământului şimleuan:
Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu”: limba română: Diana Ştefania Crişan (clasa a XI-a C) – prof. Anca Ioana Mureşan; limba latină: Gabriela Rus (XI A) şi Andreea- Laura Tămaş (IX A) – prof. Ioana Maria Sîrca; limba franceză: Andra-Dora Chiş (XI A) – prof. Camelia Elena Sârbe; limba germană: Henrieta-Viola Gal (XI B) – prof. Matei Erika Hajnál; limba engleză: Raul-George Pop (IX C) – prof. Gabriela Rodica Domuţa; Biologie: Csiki Szabolcs (XII D) – prof. Kovács Zoltán Zsolt; fizică: Andrei-Mihai Vasil (IX C) – prof. Florin Butuşină; chimie: Andra Brăban (XII C) – prof.dr. Mircea Brăban; matematică: Alexandra-Maria Boboiu (IX C) – prof. Sorina Rodica Haiduc; concursul de matematică aplicată „A. Haimovici”: Sergiu-Adrian Pop (IX F), Flaviu-Constantin Boşca (X F), Ioana-Maria Vicaş (XII F) şi Oana-Narcisa Biriş (XII F) – prof. Maria Conde; Andreea-Diana Cristuţiu (XI F) şi Ioana-Ximena (XI F) – prof. Sorina Rodica Haiduc; Péter Éva- Emese (XII E) – prof. Teodor Crişan; tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor: Adrian-Vasile Varga (XI C) şi Cătălin-Adelin Torge (XII C) – prof. Otilia-Maria Vasil; a.c. „tehnologii” – domeniul economic: Florica-Loredana Buboi ( XI F) – prof. Bianca Adriela Şeban şi prof. Berek Aliz Ildikó; religie ortodoxă: Andrea-Denisa Repaş (XII A) – prof. Alin Mierea; religie greco-catolică: Natalia-Andreea Raţiu (IX C), Ioan-Antonio Bodea (XI C) şi Iulia-Antonia Mărincean (XII A) – prof. Florin Călin Mărincean; olimpiada interdisciplinară „ştiinţele Pământului”: Andra Brăban (XII C) – profesorii: Claudia Crăciun, Mircea Brăban, Florin Butuşină şi Liliana Paşca; şah: Alexandra-Lorena Isac (XI F) – prof. Kovács István; volei: Ovidiu-Ştefan Man (XI A), Raul-Ioan Remeş (XI C), Takács Erik-Krisztián (XI C), Paul-Radu Pop (X E), Dan Paşca-Silvăşan (X C), Vlad-Cătălin Rusu (XI C), Ionuţ Ruţaş (IX F), Tudor-George Mocan (XII C) şi Teotim-Daniel Păcurar (IX F) – prof. Kovács István.
Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”: fabricarea produselor din lemn: Nagy A. Dávid (XII E) – prof.ing. Dumitru Moisi; concursul naţional „Alege! Este dreptul tău!”: Crina Adelina T. Ardelean (IX B) – prof. Mariana Nicoleta Nosal.
Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”: agricultură – creşterea animalelor: Lyah Petra Corina (XI) – prof. Gheorghina Preda şi Domokos Balázs(XII) – prof. Kabai Ottó.
Şcoala Gimnazială „Silvania”: cultură civică: Tania-Andreea (VIII A) şi Iarina-Valentina Ihoş (VII B) – prof. Simona Duma; fizică: Maria-Diana Moisi (VI A) – prof. Marioara Ghile; matematică: Ágoston Nikolett (VI A) şi Iarina-Valentina Ihoş (VII B) – prof. Adriana Crişan; religie greco-catolică: Cristina Borz (VII D) şi Lorena-Maria Todoran (VIII D) – prof. Florin Mărincean;
Şcoala Gimnazială „Báthory István”: limba maghiară: Bőti Vivien Éva (VI A) – prof. Veres Tünde.
Aşadar, 45 de elevi (fete şi băieţi) şimleuani vor fi prezenţi la olimpiada naţională din acest an, la diferite materii de studiu. După cum se observă, două eleve, Andra Brăban şi Iarina-Valentina Ihoş, vor participa la etapa naţională, la două discipline de studiu. Evidenţiez faptul că, Andra Brăban are şase participări la olimpiadele naţionale de „chimie” (!), trei la „ştiinţele Pământului” şi două la „ştiinţe pentru juniori”, Andra –Dora Chiş cinci la „limba franceză”, iar Iulia-Antonia Mărincean patru la „religie greco-catolică” şi două la „cultură civică”. Frumos, chiar impresionant…
Provocaţi de primar, în această împrejurare fastă pentru şcoala şimleuană, au vorbit profesoarele: Vida Anna Margareta (directoare a Şcolii „Báthory István”), Angela-Maria Lipo (directoare a Şcolii „Silvania”), Bianca Adriela Şerban (directoare a CN „Simion Bărnuţiu”), Sorina Rodica Haiduc (CN „Simion Bărnuţiu”), Viorela-Gabriela Nechita (directoare a LT „Ioan Ossian”) şi eleva Iarina-Valentina Ihoş. Discursurile acestora au fost pertinente, pe măsura evenimentului sărbătorit. Cele spuse de ele au fost apreciate de întreaga asistenţă, întrucât „învăţătura trebuie să fie uneori un drum; întotdeauna un orizont” (Nicolae Iorga).
După mulţumirile şi felicitările de rigoare, Septimiu Cătălin Ţurcaş le-a urat olimpicilor succes la „fazele naţionale”, promiţându-le o premiere frumoasă celor care vor obţine rezultate bune. În final, olimpicii şi profesorii lor au fost invitaţi la o „fotografie de grup”, care, peste ani şi ani, să fie dovada bunului mers al şcolii şimleuane în societatea românească.
Prof. Marin Ştefan

Leave a Comment