Chiar dacă ocupă locul cinci în campionat, Tricolorul Ploieşti a demonstrat în repetate rânduri că este o nucă greu de spart. În etapa de la finalul săptămânii trecute, ploieştenii antrenaţi de Sergiu Stancu au câştigat cu scorul de 3 – 1 duelul de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti, formaţie ce a terminat pe primul loc faza întâi a campionatului.
Volei Municipal Zalău, care ocupă în continuare fotoliul de lider în Divizia A1, se află la un singur punct în faţa celor de la Arcada Galaţi, pe terenul cărora a cedat sâmbătă cu scorul de 1 – 3. În aceste condiţii, vicecampioana României nu mai are voie să facă paşi greşiţi pentru a fi sigură că-şi păstrează poziţia în clasament.
Formaţia zălăuană va susţine miercuri după-amiaza primul meci din cadrul returului fazei a doua, urmând să evolueze pe terenul celor de la Tricolorul Ploieşti.
„Mai sunt de disputat cinci „finale”. Toate meciurile sunt dificile, indiferent de numele adversarului. Tricolorul Ploieşti a învins cu 3 – 1 Steaua în etapa trecută, ceea ce înseamnă că ne aşteaptă un meci extrem de dificil. Sperăm să obţinem cât mai multe puncte atât în meciurile susţinute în deplasare, cât şi în partidele de pe teren propriu, pentru a avea Sărbători liniştite de Paşte”, a precizat antrenorul secund al Zalăului, Bogdan Nicolae.
Partida dintre Tricolorul Ploieşti şi Volei Municipal Zalău este programată la cu ora 18, în Sala Sporturilor din Ploieşti. În cadrul primei etape din returul play-off-ului, a mai fost programat duelul dintre Arcada Galaţi şi Universitatea Craiova şi cel dintre CSM Bucureşti şi Steaua.