HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea 32 – 21 (16 – 5)
Un meci care, la prima vederea părea că va fi unul foarte disputat, s-a încheiat cu o victorie clară a Zalăului. Pe vremea Oltchimului, Zalăul făcea faţă cu greu formaţiei din Zăvoi, care a deţinut mult timp supremaţia în handbalul feminin românesc. Situaţia arată, însă, altfel în ultimele sezoane, formaţia pregătită de Tadici fiind cea care câştigă duelurile directe.
După 29 – 25 în partida tur, de la Vâlcea, HC Zalău a obţinut o victorie mult mai clară luni seara, pe teren propriu, câştigând cu scorul de 32 – 21 duelul cu HCM Râmnicu Vâlcea.
Zalăul a început în forţă meciul, graţie unui joc bun făcut pe faza de atac, dar şi a unei evoluţii bune a portarului Paula Vişan. După aproape 20 de minute, tabela arăta 10 – 2 în favoarea echipei pregătite de Gheorghe Tadici, iar „ecuaţia” victoriei părea a fi deja rezolvată. Jocul echipei zălăuane a funcţionat bine şi în faza de apărare, formaţia de la poalele Meseşului desprinzându-se la 11 goluri până la pauză. Ana Maria Dragut a reuşit câteva execuţii spectaculoase de la linia de nouă metri, printre principalele marcatoare ale primei reprize numărându-se şi pivotul Raluca Crap, dar şi Larisa Tamaş.
Zarurile erau deja aruncate după primele 30 de minute, astfel că managerul Gheorghe Tadici şi-a permis să ruleze întreg lotul în partea secundă. Pe lista marcatoarelor şi-au trecut numele şi cele două handbaliste tinere transferată în această iarnă de la Deva, Dana Abed Kader şi Sabrina Lazea, ambele fiind aplaudate de câteva ori la scenă deschisă de publicul zălăuan.
Diferenţa de 11 goluri înregistrată la finalul primei reprize, s-a menţinut şi în partea secundă, Zalăul obţinând a doua cea mai clară victorie a sezonului, după ce, în etapa a 16-a, a învins cu 35 – 17, tot pe teren propriu, Danubius Galaţi.
„Obiectivul nostru a fost să obţinem o victorie la 6 – 8 goluri, dar fetele s-au mobilizat foarte bine şi au obţinut o victorie foarte clară. Pentru noi este un stimulent şi faptul că sala este plină la fiecare meci, deoarece publicul este un factor important în evoluţia echipei. Mă bucur că reuşim să facem lucruri frumoase pentru comunitate. O mare parte din meciurile noastre au fost transmise de televiziunile naţionale, ceea ce înseamnă mult pentru municipiu şi judeţ. Nu ştiu dacă alt domeniu este atât de mediatizat, fără să mai punem la socoteala presa centrală şi locală. Pot spune că sunt mulţumit de ceea ce am realizat până în acest moment. Întotdeauna este loc de mai bine, dar eu sunt mulţumit când văd determinare din partea fetelor”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
„Meciurile cu echipa din Vâlcea au fost mereu foarte disputate. Este foarte bine că am reuşit să câştigăm la o diferenţă confortabilă şi mă bucur că au avut posibilitatea să evolueze toate jucătoarele din lot. Este o victorie care ne apropie foarte mult de podium şi sper să obţinem victorii şi în ultimele trei jocuri din acest sezon”, a precizat şi preşedintele onorific al HC Zalău, Tiberiu Marc.
După victoria de luni, HC Zalău a egalat la puncte ocupanta locului trei, CSM Craiova, care va sta în etapa de la finalul acestei săptămâni. Zălăuancele vor evolua pe terenul echipei Măgura Cisnădie.
HC Zalău: Paula Vişan, Ana Maria Inculeţ, Adina Sabău – Ana Maria Dragut (7), Raluca Crap (4), Larisa Tamaş (4), Roxana Rob (4), Andrada Trif (3), Dana Abed Kader (3), Sabrina Lazea (2), Ana Ciolan (2), Teodora Bloj (1), Cristaina Nica (1), Valentina Panici (1) şi Sabine Klimek. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
HCM Râmnicu Vâlcea: Elena Şerban, Gabriela Vălean, Petra Blazek – Patricia Vizitiu (9), Andreea Adespi (3), Maria Craiu (2), Mihaela Ani Senocico (2), Nicoleta Safta (2), Hermina Stoicănescu (1), Alexandra Gavrilă (1), Ana Maria Simion (1) şi Cătălina Cioaric. Antrenori: Gheorghe Sbora (principal) şi Luminiţa Huţupan (secund)