Valul de contravenţii şi infracţiuni la regimul circulaţiei constatate la nivel naţional, zecile de evenimente rutiere cu consecinţe grave ori tragice, au făcut ca numărul controalelor şi filtrelor de pe şoselele sălăjene să crească în ultima perioadă. Controalele poliţiştilor se axează în special pe depăşirea limitelor de viteză, combaterea infracţiunilor pe linie de alcool dar şi a contravenţiilor legate de starea tehnică a autovehiculelor precum şi alte categorii de contravenţii des întâlnite de poliţişti în urma controalelor. Deşi ne situăm, ca număr de infracţiuni pe linie rutieră, pe un loc bun – printre ultimele pe ţară – nici Sălajul nu este ocolit de astfel de fapte aducătoare de adevărate nenorociri, cu atât mai grav fiind faptul că victimele acestor fapte sunt, de multe ori, oameni nevinovaţi!
În primele trei luni ale acestui an, poliţiştii de la IPJ Sălaj au constatat nu mai puţin de 20 de infracţiuni pe linie de alcool, fiind aplicate 40 de sancţiuni. Totodată, au fost întocmite dosare penale şi au fost suspendate nu mai puţin de 38 de premise de conducere. Poliţia Rutieră Sălaj face un apel, prin intermediul cotidianului nostru, tuturor conducătorilor auto, la atenţie, responsabilitate, respect şi calm în trafic. Cu atât mai mult acum, când timpul frumos şi apropierea mini-vacanţei de Paşte ne îndeamnă la drumuri mai lungi alături de cei dragi sau către ei.
Verficiaţi mereu înainte de plecare, starea autoturismului, a direcţiei, a frânelor, a sistemului de iluminat. Asiguraţi-vă că aveţi la voi trusa medicală completă, triunghiuri reflectorizante, extinctor. Fiţi conştienţi de importanţa vitală a centurii de siguranţă, inclusiv pentru pasagerii din spate. Nu vă angajaţi în depăşiri riscante, câteva minute de întârziere la locul de destinaţie vă pot ţine departe de de adevărate tragedii! Conduceţi prudent, nu puneţi mâna sub nicio formă pe telefonul mobil în timp ce conduceţi pentru că ar putea fi ultimul apel preluat sau ultimul mesaj pe care îl citiţi!
Păstraţi mereu distanţa legală faţă de autovehiculul din faţă, nu depăşiţi viteza legală, respectaţi mereu regulile de circulaţie şi evitaţi să conduceţi noaptea ori dacă vă aflaţi într-o stare avansată de oboseală. Conduceţi cu calm şi atenţie, nu vă angrenaţi în discuţii sau activităţi cu pasagerii, care vă pot distrage atenţia de la trafic.
Niciodată, în nicio împrejurare, nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat fie şi doar şi câţiva mililitri de alcool. Sunteţi responsabili nu doar pentru viaţa dumneavoastră, a celor dragi, a pasagerilor, dar şi pentru vieţile unor oameni nevinovaţi care pot deveni într-o secundă nenorocită, o amintire înlăcrimată pentru cei dragi. Fiţi responsabili şi dacă cereţi respect în trafic, asiguraţi-vă că şi voi la rândul vostru acordaţi respect celorlalţi participanţi la trafic – şoferi, motociclişti, biciclişti ori pietoni.
„Paza bună păzeşte primejdia rea!” Nu uitaţi că prudenţa şi atenţia sunt acţiunile care vă pot conduce cu bine, întregi şi sănătoşi, către cei dragi care vă aşteaptă acasă ori către destinaţiile de weekend sau vacanţă alese.
Nu numai „atenție cum vă urcați”. Atenție și la coborîre.
Un polițist oprește un șofer – duhnea a alcool.
– Vă rog să coborîți din mașină!
– Nu pot, mai bine urcă tu. Nu vezi cît îs de beat?