Potrivit unui comunicat primit din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj, în judeţul nostru au fost depuse, până în data de 27 martie, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată în anul 2017, 7.488 de cereri, pentru o suprafață de 25.498 de hectare de teren agricol. La nivel național, peste un milion de hectare de teren agricol au intrat, oficial, în Campania de plăți APIA pentru anul în curs. Suprafața corespunde unui număr de peste 260.000 de exploatații înregistrate pe teritoriul României. Reprezentanții APIA Sălaj reamintesc că în conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr.18 din 3 februarie 2017 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și al APIA, cererile unice de plată se depun în intervalul 1 martie — 15 mai 2017. APIA Sălaj solicită totodată din partea cetăţenilor respectarea programărilor, pentru evitarea unor situaţii neplăcute ori a creşterii timpului de aşteptare pentru solicitanţi.