Zvonoteca

# Panică mare în Prefectură, după ce noul prefect a fost instalat în funcţie. Mai precis, cei certaţi cu punctualitatea, cu acurateţea informaţiilor, comunicarea dar mai ales cu programul la serviciu, vor avea de furcă cu noul lor şef care a instaurat un regim ceva mai strict în privinţa corectitudinii şi a respectării îndatoririlor de serviciu în instituţie. Gurile rele spun că noul prefect “coboară el milităria din pod, ce să-ţi povestesc…”, dar gurile bune, alea care vorbesc mai puţin dar muncesc mai mult, spun că era nevoie de un om care să dea dovadă de exigenţă mărită în anumite privinţe, pentru că prea îşi cam făceau de cap unii, iar alţii munceau de le săreau capacele. Noi, populaţia acestui judeţ, salutăm schimbarea în bine şi nu putem decât să privim cu încredere aceste măsuri care cu siguranţă sunt departe de a fi gratuite.

# S-a apucat municipalitatea de astupat craterele de pe Bulevard. Foarte bine! Era cazul. Doar că toată cârpeala asta, făcută anual, primăvară de primăvară, are mereu și mereu aceleași rezultate sinonime cu… cârpeala. Evident. Adicătelea, lucru făcut pe repede înainte, de mântuială, provizoriu, cu bani mulți și… publici.

Leave a Comment