DSVSA – bilanţ prezentat în Colegiul prefectural: Situaţia vaccinărilor şi imunizărilor la animale, pe masa prefectului

În cadrul şedinţei de Colegiu prefectural de vineri, ce a avut loc la sediul Prefecturii Sălaj, noul prefect al judeţului – Florin Florian, s-a întâlnit într-un cadru oficial, pentru prima dată, cu şefii deconcentratelor din judeţ. În raportul privind activitatea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, directorul insituţiei, Petre Firicel, a prezentat în plenul colegiului o analiză a activităţii instituţiei pe anul 2016 precum şi câteva repere privind anul în curs.  Serviciile sanitar veterinare de libera practica sunt reprezentate la nivelul judetului de 84 cabinete medical veterinare din care un număr de 55 cabinete au contracte de concesiune încheiate cu DSVSA Sălaj în vederea efectuării de acţiuni sanitar veterinare obligatorii. Potrivit statisticilor DSVSA, în prezent sunt asigurate servicii sanitar veterinare de liberă practică pe întreg teritoriul judeţului Sălaj, existând 62 circumscriptii sanitare veterinare.

Acţiunile întreprinse au avut în vedere un număr de 29.402 capete (cap.) bovine, din care 24.834 cap. existente la persoane fizice şi 4.568 existente la persoane juridice, ecvine -5.374 cap. din care 5.335 cap. existente la persoane fizice şi 39 cap. la persoane juridice, ovine – 330.839 cap. din care 303.759 cap. existente la persoane fizice şi 27080 cap existente la persoane juridice caprine – 20.737 cap din care 16.906 cap la persoane fizice si 3.831 cap la persoane juridice, porcine – 70.010 cap. din care 50.635 cap la persoane fizice si 19.375 cap. persoane juridice, păsări 617.221 cap. din care 350.300 cap. la persoanele fizice şi 266.921 la persoane juridice, iepuri -11.663 cap. din care 11.428 persoane fizice si 235 cap. la persoane juridice, familii de albine – 37.000 din care 21.500 la persoane fizice şi 15.500 la persoane juridice, câini – 38.660 cap. din care 38.594 cap la persoane fizice şi 66 cap. la persoane juridice, pisici- 8.742 cap. la persoane fizice. Aceste animale se regăsesc în 8.063 gospodării particulare de bovine, 2.368 gospodării particulare de ovine, 955 gospodării particulare de caprine şi 16.308 gospodării particulare cu porcine.

DSVSA a derulat campanii de vaccinare, examinări şi testări pentru toate speciile de animale au fost recolatate probe serologice. Au avut loc campanii de imunizare pentru fiecare categorie animalieră în parte şi pentru fiecare boală. Un lucru pozitiv subliniat de directorul instituţiei a fost faptul că, pe parcursul anului 2016, nu au fost identificate focare de rabie în judeţ. DSVSA Sălaj a subliniat în statistici faptul că, în cazul diagnosticării şi declarării oficiale a bolilor, s-au aplicat măsuri specifice de combatere si asanare, iar in cazul uciderii sau sacrificării de animale, ca măsura dispusă de autoritatea veterinară, s-au acordat despăgubiri propietarilor care au înregistrat pierderi economice, în valoare totală de 51.537 lei.

 

F.N.

 

 

 

Leave a Comment