Un tânăr în vârstă de doar 16 ani din comuna Surduc a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă, tentativă de furt în scop de folosinţă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în zorii zilei de 10 februarie 2017, inculpatul T.A., a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate P.F., pe poarta şi uşa neasigurate, şi a sustras din locuinţă bunuri în valoare de circa 300 lei. În aceeaşi zi, în jurul orei 6.00, minorul a sustras un autoturism marca Peugeot, pe care l-a condus pe drumurile publice şi a intrat cu el în şanţ, avariindu-l şi, mai apoi, abandonîndu-l. În aceeaşi dimineaţă a sustras un memory stick în valoare de 50 lei din autoturismul unei alte persoane, apoi a pătruns în curtea unui localnic cu intenţia de a-i lua autoturismul parcat acolo. Planul i-a fost dejucat de către proprietar, care l-a surprins în timp ce încerca să fure mijlocul de transportul.
Nu a renunţat, însă, la ideile necurate, astfel că a furat, în cele din urmă, un autoturism marca Opel Astra, pe care l-a condus pe drumurile publice pe o distanţă de trei kilometri, până când a derapat, avariind autoturismul în proporţie de 90 la sută.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.