Începută în anul 1997, acțiunea ”Luna Curăţeniei de Primăvară”, organizată de Primăria Municipiului Zalău, cu sprijinul instituțiilor subordonate Consiliului Local Zalău, al instituțiilor din municipiu și al unităților de învățământ, a ajuns la al XX-lea an de bună practică. Acțiunea are ca obiectiv salubrizarea şi igienizarea carosabilului şi a trotuarelor, a spaţiilor şi zonelor verzi din cartierele de locuinţe, a parcurilor şi grădinilor publice, salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali. Nu în ultimul rând, acţiunea are ca scop dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor, prin implicarea directă a acestora în activităţile cuprinse în program, transmite Primăria Municipiului într-un comunicat de presă.
În 2017, în perioada 15 martie – 15 aprilie, vor participa la acțiune reprezentanți ai SC Citadin Zalău SRL, Direcției Generale de Administrare a Domeniului Public Zalău, SC Delgaz Grid SA, SC Transurbis SA, Poliției Locale Zalău, SC Electrica SA, SC Brantner Environment SRL, Sistemului de Gospodărire a Apelor Zalău, Companiei de Apă Someș SA – sucursala Zalău, Ocolului Silvic ”Stejarul”, SC Coral Impex SRL. Ca și în anii precedenți, se alătură acțiunii și reprezentanții Unității Militare 01483 Zalău, Instituției Prefectului Sălaj, Consiliului Județean Sălaj, Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj, Inspectoratului Școlar Județean și ai Spitalului Județean de Urgență Zalău.
La acțiuni de ecologizare a spațiilor verzi vor participa elevi și cadre didactice din 16 unități de învățământ: Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Școala Gimnazială Iuliu Maniu, Școala Gimnazială Corneliu Coposu, Școala Gimnazială George Coșbuc, Școala Gimnazială Simion Bărnuțiu, Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Școala Gimnazială Porolissum, Liceul Sportiv A. Iancu, Liceul Ortodox Sf. Nicolae, Colegiul Național Silvania, Liceul Voievod Gelu, Liceul Reformat Wesselenyi, Liceul Pedagogic Gh. Șincai, Colegiul Tehnologic Al. Papiu Ilarian, Liceul Tehnologic Mihai Viteazu, Liceul de Artă Ioan Sima.
Acțiunile de salubrizare a spațiilor și zonelor verzi se vor desfășura după următorul program: Cartier Stadion – 15 – 17 martie; Cartier Brădet şi Cartier Meseş – 18 – 22 martie; Cartier Republicii I şi II – 23 – 25 martie; zona centrală, B.dul M. Viteazul, Cartier Crişan, Cartier Traian, zona Grădina Poporului – 28 – 30 martie; Cartier Păcii – 31 martie – 4 aprilie; Cartier Porolissum, Str. T. Vladimirescu – 5 – 7 aprilie; Cartier S. Bărnuţiu – 8 – 12 aprilie; Cartier Dumbrava I şi II – 13 – 15 aprilie; Cartier Dumbrava Nord – 13 – 15 aprilie.
Acțiuni de salubrizare a carosabilului și trotuarelor se vor desfășura astfel: Cartier Stadion, Str. 22 decembrie 1989, cu străzile adiacente – 15 – 17 martie; Cartier Brădet şi Cartier Meseş, cu străzile adiacente – 18 – 22 martie; Cartier Republicii I şi II, cu străzile adiacente – 23 – 25 martie; zona centrală, B.dul M. Viteazul, Cartier Crişan, Cartier Traian, zona Grădina Poporului, cu străzile adiacente – 28 – 30 martie; Cartier Păcii, cu străzile adiacente – 31 martie – 4 aprilie; Cartier Porolissum, cu străzile adiacente – 5 – 7 aprilie; Cartier S. Bărnuţiu, cu străzile adiacente – 8 – 12 aprilie; Cartier Dumbrava I şi II, cu străzile adiacente – 13 – 15 aprilie; Cartier Dumbrava Nord, cu străzile adiacente – 13 – 15 aprilie.
Sunt programate și activităţi de curăţare şi igienizare a cursurilor de apă care străbat Municipiul Zalău, ce vor fi efectuate astfel: Valea Zalăului, pe sectorul cuprins între Sala Sporturilor și Stația Hidrometrică Zalău – Sistemul de Gospodărire a Apelor, în perioada 15 martie – 15 aprilie; Valea Pietriş (zona Inserco- Valea Zalăului) – SC Brantner Environment SRL, în perioada 15 martie – 15 aprilie; Valea Meseş – Compania de Apă Someş, în perioada 15 martie – 15 aprilie; Valea Sărmaş – SC Citadin Zalău SRL, în perioada 15 martie – 15 aprilie.
În săptămâna 8 – 15 aprilie, SC Citadin Zalău SRL va desfășura acțiunea de văruire a arborilor și arbuștilor ornamentali din cartierele de locuințe, parcuri, zone verzi și cimitire.
Dacă, din motive obiective (ex. timp nefavorabil), lucrările cuprinse în program nu se vor finaliza conform graficului, perioada de executare a acestora se va prelungi până la finalizarea lor.
Sa fie prezent la lucru personal PRIMARUL SI ANGAJATII PRIMARIEI.Asa poate si zalauanii vor aprecia munca si curatenia.E USOR SA SCOTI COPIII DE LA ORE,APOI SA PLANGI CA N-AU REZULTATE!