Preşedintele AJF Sălaj, în delegaţia Federaţiei Române de Fotbal pentru o acţiune în Norvegia

După ce a fost ales la finalul lunii ianuarie în Comisia pentru Relaţia FRF – AFJ a Federaţiei Române de Fotbal, condusă de Octavian Goga – vicepreşedintele FRF, Daniel Sabou – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Sălaj, a mai primit, de curând, o veste nouă bună din partea forului român de specialitate.
Seful fotbalului sălăjean a fost inclus în delegaţia Federaţiei Române de Fotbal ce va participa în perioada 13 – 16 martie la o acţiune în Norvegia, intitulată „Study Group Ssheme Grassroots – Club Development”. Este vorba despre un seminar a cărui principală temă este dezvoltarea fotbalului, începând de la nivelul copiilor şi juniorilor.
Delegaţia României cuprinde cinci persoane, fiind condusă de Ciprian Paraschiv, manager pentru dezvoltarea fotbalistică în cadrul FRF.
Alături de reprezentanţii FRF, la seminarul de la Oslo vor mai participa reprezentanţi ai fotbalului din Norvegia, Lituania, Macedonia, Estonia şi Armenia.

Leave a Comment