Condiţiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea dăunătorului Anthonomus pomorum (Gărgăriţa florilor) care poate cauza pierderi importante la culturile de măr şi păr.
Produse recomandate pentru tratamentul chimic: Calypso 480 SC – 0,02%.
Tratamentul se asociază cu cel pentru combaterea făinării şi pentru reducerea rezervei unor boli: rapăn, boli de scoarţă, focul bacterian al rozaceelor, folosind un produs pe baza de sulf:
– Microthiol Special – 0,3% sau Thiovit JET 80 WG – 0,3% în amestec cu un produs cupric:
– Funguran OH 50 WP – 0,2% – 0,3% sau Cuproxat Flowable – 0,35% sau Champion 50 WP – 0,2% – 0,3% sau Bouillie Bordelaise WDG – 7,5 kg/ha sau Zeamă Bordeleză TIP ,,MIF” – 0,5% (7,5 kg/ha).
Perioada optimă de tratament: 11.03 – 16.03.2017;
Tratamentele vor începe în livezile cu soiuri precoce, când 10-15% din mugurii florali sunt dezmuguriţi şi se vor încheia în următoarele 6 zile. Tratamentul se va repeta pe parcelele unde intervine o ploaie înainte ca pomii să se zvânte (în mai puţin de ½ ora).
Perioada efectuării tratamentului se prelungeşte cu numărul de zile nefavorabile efectuării acestuia (ploi, temperaturi scăzute, 1-5°C, lapoviţă, zăpadă, etc.)
Pentru agenţii de dăunare avertizaţi, se vor utiliza doar produse de protecţia plantelor (ppp) omologate de Comisia Naţională de Omologare a Produselor de Protecţia Plantelor, care sunt înregistrate în baza de date PEST – EXPERT, care poate fi accesată la adresa: http://www.madr.ro, la secţiunea Fitosanitar – adresa web: https://aloe.anfdf.ro, utilizator – quest; parolă – guest.
Citiţi şi respectaţi instrucţiunile şi informaţiile înscrise pe eticheta produselor de protecţia plantelor.
Luaţi măsurile ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător. Respectaţi cu stricteţe normele de lucru cu produsele de protecţie a plantelor, pe cele de securitate a muncii, de protecţie a albinelor şi a animalelor.
Coordonator Oficiul Fitosanitar Sălaj
ing. Traian Groza