Episcopia Sălajului a anunţat, printr-o informare postată pe site-ul oficial al instituţiei, că în bisericile sălăjene vor fi săvârşite joi, 9 martie, slujbe pentru pomenirea celor care au murit luptând împotriva comunismului. Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
”Momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi”, se arată în comunicatul Episcopiei Sălajului.
BOR vrea să se dea mare anticomunistă dar, noi ştim că a a fost umilă în faţa comuniştilor. Chiar acest patriarh Marina, era, de fapt, prieten la cataramă cu Gheorghiu Dej. Iustinian Marina a făcut o faptă creştinească şi l-a ascuns pe Dej atunci când era urmărit de Siguranţă iar Dej l-a propus Patriarh. Altfel, între 1944 şi 1948, România era regat condus de MS Regele Mihai I, aşa că, lăsaţi-o mai moale cu luptătorii anticomunişti din acea perioadă !
Pt Taunu :ai dreptate ,mai bine BOR ii pomenea in slujbele lor pe adevaratii anticomunisti ,incepand cu marii lideri ai partidelor istorice ,PNL si PNT de la acea vreme .