Ediţia din acest an Campionatului Naţional de Karate Kyokushin a avut loc sâmbătă, la Târgu Mureş, printre sportivii participanţi numărându-se şi reprezentanţi ai Clubului Sportiv Vidalis Zalău.
Competiţia s-a desfăşurat la două categorii valorice: A şi B. În prima, s-au întrecut sportivii cu vastă experienţă, care au luptat pentru titlurile naţionale, în timp ce la categoria B, au luptat cei care practică acest sport de o perioadă scurtă de timp, fără experienţă.
CS Vidalis Zalău a deplasat şapte sportivi la acest concurs, pregătiţi de antrenorul Cristian Bolduţ. La prima categorie, alături de multiplul campion naţional, Cristian Bolduţ, a concurat şi Szilard Tătar, în timp ce la categoria sportivilor cu mai puţină experienţă au activat Olimpiu Cheşeli, Rudolpf Pal, Bogdan Cristian Alexandru şi Alexandru Bodian.
Bolduţ a avut o evoluţie remarcabilă în proba de kata, reuşind să obţină la final al XVI-lea titlu naţional din carieră. Având în vedere experienţa dobândită de-a lungul anilor, sportivul zălăuan a precizat că nu a fost o surpriză rezultatul de sâmbătă, „Naţionalele” de la Târgu Mureş fiind o verificare înaintea Campionatului European din luna aprilie, din Danemarca.
Surpriza plăcută a fost, însă, Szilard Tătar. Deşi nu are o experienţă foarte mare, zălăuanul a câştigat competiţia de kumite la categoria 75 de kilograme. În primul tur, Tătar a eliminat un sportiv din Sibiu, căruia i-a aplicat lovituri succesive la coapsa piciorului, provocându-i accidentarea. În al doilea meci, reprezentantul CS Vidalis Zalău s-a duelat cu un sportiv din Arad, component al lotului naţional, însă, Tătar a câştigat prin KO după doar 15 secunde de luptă. Karateka pregătit de Cristian Bolduţ a învins în semifinală, prin abandon, un sportiv din Bucureşti, iar în finală a avut un adversar din Târgu Mureş.
După o serie de lovituri puternice aplicate de Tătar, adversarul acestuia a fost nevoit să solicite intervenţia medicului, abandonând lupta. În urma evoluţiei avute, Szilard Tătar a obţinut titlul naţional la seniori, cu toate că are doar 19 ani împliniţi.
Sportivii zălăuani care au concurat la categoria B au avut rezultate notabile. Alexandru Bogdan a obţinut locul I la categoria 65 de kilograme, în timp ce Pal Rudolf s-a situat pe poziţia secundă. Vlad Ilieş a ocupat prima poziţie la categoria 75 de kilograme, iar Alexandru Bodian s-a clasat pe locul doi la categoria 85 de kilograme.