După ce a fost pusă în dezbatere publică, structura anului şcolar 2017 – 2018 a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Astfel, școala va începe în 11 septembrie, programul „Şcoala altfel” va fi ales de către unitatea de învăţământ, iar simulările la examenele naţionale se vor da concomitent.
Potrivit unui ordin aprobat de ministrul Educaţiei, simularea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a şi cea a examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a se vor da simultan şi vor începe în 13 martie cu proba scrisă la limba şi literatura română. A doua zi, în 14 martie, se va susţine simularea la limba maternă pentru ambele examene naţionale, urmând ca în 15 martie, elevii de clasa aVIII-a să dea simularea la matematică, iar cei de a XII-a, pe cea la proba obligatorie, în funcţie de profil, matematică sau istorie. În 17 martie, liceenii vor susţine simularea la proba la alegere, iar în 31 martie vor fi afişate rezultatele simulărilor.
Anul şcolar 2017 – 2018 va avea 35 de săptămâni, adică 167 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale de liceu, anul are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 25 mai 2018. Elevii care termină clasa a VIII-a vor aveam 34 de săptămâni de şcoală şi vor termina în data de 8 iunie 2018.
Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 11 septembrie 2017-2 februarie 2018. În perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe în 23 decembrie, iar cursurile se vor relua în 15 ianuarie, urmând ca în intervalul 3 -11 februarie 2016 elevii să aibă vacanţă intersemestrială.
Semestrul II are 17 săptămâni, dispuse în perioada 12 februarie 2018 – 22 iunie2018. Vacanţa de primăvară va fi în intervalul 10-22 aprilie 2018, cursurile urmând să fie reluate în 23 aprilie. Vacanţa de vară va fi în intervalul 16 iunie-9 septembrie.
Programul „Şcoala Altfel” se va desfăşura în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, iar unitatea de învăţământ va decide planificarea ei. Şcolile şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei, ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului.