Sportul românesc se află într-un moment zero, aşa cum a recunoscut-o şi noul ministru al Tineretului şi Sportului, însă, peste tot se vorbeşte doar despre sportul de performanţă şi redresarea acestuia. Nimeni nu spune în mod oficial că marea problemă o reprezintă, de fapt, sportul de masă, o noţiune care, din păcate, de mulţi ani nu mai există în România. Sau, există doar aşa, „de ochii lumii”, pentru cei care au un interes direct să spună că sportul de masă din România nu a murit încă. Avem sport de masă, ar spune unii, însă, în tot acest timp, numărul jucătorilor pe care-i „importăm” creşte, în loc să scadă.
Nu mai există de mult timp în România acea bază de selecţie, aşa cum era în anii din urmă, din care să apară o nouă Nadia Comăneci sau un nou Gheorghe Hagi. Sau, poate că au apărut deja, însă nu a fost cine să-i descopere.
CSM Bucureşti beneficiază de un buget de peste 20 de milioane de la Primăria Capitalei, însă, mai mult de jumătate „se pompează” în echipa de handbal, în jucătoare străine, handbaliste care nu se vor uita nicio secundă în urmă atunci când sportul românesc va ajunge cu adevărat în prăpastie, iar ele vor fi nevoite să-şi ia tălpăşiţa.
Nu ne mai miră niciun eşec din sportul românesc. Nu, pentru că aici şi-au dorit politicienii să se ajungă. Acei politicieni şi conducători vremelnici care şi-au urmărit doar propriul interes, conştienţi de faptul că sportul va ajunge la un moment dat într-o situaţie cât se poate de critică.
Faptul că România a făcut o figură urâtă la Campionatul European de Fotbal din 2016 este o ştire care s-a uitat în câteva zile. Faptul că gimnastica românească a căzut de mult de pe bârnă, la fel. Nici faptul că fotbalul românesc mai este prezent în competiţiile europene doar aşa, pentru a face act de prezenţă, parcă nu mai uimeşte pe nimeni. Şi, situaţia se va agrava şi mai mult odată cu trecerea timpului, pentru că în sportul românesc, cu o mână se face performanţă, iar cu cealaltă se fură. Şi, atâta timp cât vor exista acei vremelnici care vor vedea întotdeauna doar propriul interes, nicidecum promovarea tinerilor din România şi ducerea lor spre înalta performanţă, lucrurile nu se vor schimba în bine.
Selecţiile se fac doar de dragul de a se face, că aşa-i obligă legislaţia pe antrenori şi profesori, iar după câţiva ani, acei tineri descoperiţi renunţă la sport.
În România nu mai putem vorbi de mult de un adevărat sport de masă, mai ales că nici şcolile nu mai oferă minimum de mişcare necesar în timpul orelor. O serie de cluburi sunt în paragină, iar multe şcoli din România nu beneficiază nici de apă curentă, dar nici de toalete în interior, însă, cu toate acestea, noi „pompăm” bani către înalta performanţă şi plătim regeşte străini veniţi să „păcălească” sportul românesc.
