Pompierii sălăjeni avertizează asupra pericolelor pe care le presupun arderile necontrolate de vegetaţie, în condiţiile în care numărul incendiilor de acest gen sunt în creştere îngrijorătoare.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, de la începutul anului, în judeţ s-au produs aproape 30 de incendii de vegetaţie uscată, care au mistuit peste 70 de hectare de teren. Numai în cursul zilei de marţi, 28 februarie, pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină pentru a lichida 11 incendii de vegetaţii, produse în localităţile Bobota, Bocşa, Uileacu Şimleului, Adalin, Hida, Ilişua, Zalău, Răstolţ şi la limita dintre Hurez şi Stârciu.
În aceste condiţii, pompierii recomandă cetăţenilor care utilizează focul deschis pentru igienizarea terenurilor agricole să respecte următoarele măsuri de prevenire:
– arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul; acesta se solicită de la primăria de domiciliu, emiterea lui se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Se interzice realizarea arderilor de vegetaţie uscată, resturi vegetale sau mirişti în următoarele situaţii:
– în perioadele de caniculă şi secetă prelungită;
– condiţii meteorologice de vânt,
– la lăsarea serii;
Potrivit HGR. 537/2007 articolul 1, aliniatul 3, literele r şi s, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.