Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a devenit arhiplină sâmbătă, 25 februarie, cu prilejul celei de-a şaptea ediţii a Târgului de mărţişoare tradiţionale. 21 de unităţi de învăţământ din întreg judeţul, tineri de la centrele sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cinci meşteri populari. În total, 210 participanţi. „Este cea mare participare de până acum”, susţine Daniel Săuca, directorul Centrului.
Expozanţii au pus la dispoziţia celor aflaţi în căutarea unui mărţişor inedit produse diverse, de la mărţişoare cusute, cofecţionate din hârtie, lemn ori croşetate, la cele comestibile, decoraţiuni handmade ori cadouri unice.
Nelipsiţi de la ediţiile din ultimii cinci ani, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1 Horoatu Crasnei şi cei de la Structura Stârciu, coordonaţi de profesoarele Diana Chirilă şi Ana Nicorici, au venit pregătiţi cu mărţişoare realizate în tehnica quilling, cu coşuleţe din hârtie gumată, rame foto, căni pictate, felicitări, cercei din hârtie şi brăţări din mărgele. Din banii obţinuţi din vânzarea acestor produse lucrate manual, ei şi-au propus, la fel ca în anii anteriori, să meargă în excursie. „Pregătirile pentru târg au început în luna ianuarie, prin organizarea de ateliere de lucru după ore, în cadrul cărora 20 de elevi de la cele două unităţi de învăţământ au realizat obiectele cu care ne-am prezentat astăzi la târg. La ediţia anterioară, am colectat 600 de lei, bani din care ne-am cumpărat materialele necesare pregătirilor pentru târgul din acest an şi am mers în excursie la Salina Turda. Pentru anul acesta ne-am propus să facem o excursie în Oradea, pentru a vizita Grădina Zoologică”, ne-a declarat prof. Diana Chirilă.
La prima participare, însă, s-a aflat Asociaţia Societatea Handicapaţilor din Zalău, reprezentanţi de Roxana, o tânără de la Centrul de Zi, şi psihologul Andreea Bejan. Au expus pentru vânzare mărţişoare cusute pe etamină din plastic şi semne de carte executate după aceeaşi tehnică.
Nici în acest an nu au lipsit mărţişoarele comestibile. Printre cei care au venit la târg cu astfel de produse – mărţişoare din turtă dulce şi marţipan – s-au numărat elevii de la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu” din Zalău, coordonaţi de prof. Angela Poptelecan şi prof. Marina Buciuman.