Conducerea structurii judeţene a Casei Naţionale de Pensii a anunţat că, începând din această lună intră, în vigoare prevederile potrivit cărora pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei nu se mai calculează şi reţine contribuţia la sănătate.
Noile dispoziţii legale se aplică exclusiv drepturilor care se cuvin pensionarilor începând din luna februarie 2017. În situaţia în care după această dată pensionarilor li se cuvin şi li se plătesc drepturi restante cu titlu de pensie, ca urmare a efectuării unor recalculări ori revizuiri prevăzute de lege, pentru aceste sume se calculează şi se reţin atât contribuţia de asigurări sociale de sănătate, cât şi impozitul, în cotele prevăzute de lege pentru lunile anterioare datei de 1 februarie 2017, pentru care se achită drepturi restante, spun oficialii casei de Pensii Sălaj. Plafonul până la care se aplică scutirea este de 2.000 lei , iar noile reguli nu se aplică retroactiv, aşa cum am menţionat, pentru drepturile restante.
Anul 2017 se anunţă unul ceva mai bun pentru pensionari în contextul în care, încă de luna trecută a fost mărit punctul de pensie cu 5,25 la sută, ajungând la 917,5 lei, faţă de 871,7 lei cât a fost până la data măririi. Urmează în perioada următoare o a doua majorare promisă de Guvern. Astfel, până la vară, este preconizat ca punctul de pensie să ajungă la 1.000 de lei.
Veniturile pensionarilor nu mai sunt impozitate, tot din această lună. Cei care au pensii mai mici de 2.000 de lei sunt scutiţi, aşadar, şi de plata CASS. De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei vor beneficia aproape 1,22 milioane de pensionari la nivel naţional, iar în judeţul Sălaj, aproximativ 72.200 de persoane vor avea o creştere a pensiei, în medie, cu 80 lei.
Pensionarii cu pensii foarte mici şi care beneficiază de indemnizaţii sociale vor primi mai mulţi bani peste câteva zile, începând din 1 martie, după ce nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari va fi de 520 de lei, compartiv cu valoarea actuală, de 400 lei.
Sa-l informati si pe Vadan subiectul acestui articol . Cum de reusiti sa strecurati peste domnia sa , subiecte reale , realizate de noua putere ?
Un psd-ist inrait. De ce nu spui pensionarilor ca sunt furati „la drumul mare” fata de prevederile L.19/2000. Sa te vad autor de articole politice cum explici aceasta.