După ce pâinea a fost scumpită cu 10 la sută în ultima lună a anului trecut, vine rândul curentului electric şi al gazelor, la majorări de preţuri. Din 1 aprilie, preţul gazelor naturale creşte cu 10 la sută pentru consumul casnic, iar energia electrică se va scumpi, de la jumătatea anului, cu cel mult două procente. Bucuria scăderii facturii la curent, venită la începutul acestui an prin renunţarea la taxa radio-tv a fost, aşa cum ne-am obişnuit, de scurtă durată. Preţul energiei electrice va creşte aşadar începând din luna iulie.
Reprezentanţii Autoritatăţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei au vorbit despre o ajustare de 1 – 2 la sută. Acesta a precizat că nu se pune încă problema de o creștere a prețului energiei electrice din 1 aprilie, așa cum au cerut unii furnizori.
Vestea cu adevărat îngrijorătoare vine însă, exact din zona de care ne-am temut cel mai tare – gazele naturale. Creşterea preţului la gaz va fi de aproximativ zece procente, iar preţurile vor fi ajustate peste doar o lună. Pentru consumatorii casnici această majorare a preţurilor reprezintă un adevărat dezastru. Dacă în lunile de vară şi început de toamnă, această creştere va fi mai puţin resimţită în bugetul familiei, iarna 2017-2018 va aduce majorări ale facturilor cu 50 de lei sau chiar mai mult. Deocamdată niciuna dintre cele două posibile majorări nu a fost legiferată însă autorităţile în domeniu dau ca sigure aceste procente care, transpuse în preţurile de pe facturi, ne vor face viaţa mai grea începând din primăvara acestui an.
ERA DE STIUT CA ASA SE VA INTAMPLA… O SA MAI VINA SI ALTE SCUMPIRI !