Primăria Municipiului Zalău anunţă că, pe segmentul comerţului cu felicitări, mărţişoare şi obiecte specifice debutului primăverii, până în data de 15 februarie 2017 au fost înregistrate un număr de 16 cereri vânzare mărţişoare, pentru 44 de locuri de comercializare de pe raza municipiului.
Locurile aprobate de municipalitate pentru amplasarea şi comercializarea produselor specifice zilei de 1 martie sunt (în ordinea zonelor, de la A la D): Platoul de marmură şi Muzeul Judeţean, locuri în care vor fi amplasate expoziţii cu vânzare, zona Silvania – Carrefour cu patru puncte de vânzare, Şcoala Generală nr.1, cu trei puncte de comercializare mărţişoare şi felicitări,
zona Spitalului, cu opt puncte de comercializare, Brădet, strada Avram Iancu zona magazin Codiflor – două locuri, Astralis – staţie şi zona Poştei Astralis – opt locuri, şi Uz casnic – trei puncte de vânzare.
Tarifele şi taxele locale pentru anul 2017 sunt stabilite conform art. 9.1, anexa II din Hotărârea Consiliului Local nr. 322 din 2016, „vânzări de produse în alte locuri decât pieţe, târguri sau oboare”, astfel: 4,00 lei/mp/zi în zona A, 3,50 lei/mp/zi în zona B, 3,00 lei/mp/zi în zona C, 2,50 lei/mp/zi în zona D. Perioada stabilită pentru vânzare mărţişoare este 23 februarie 2017, până în 1 Martie 2017 inclusiv.Cererile se pot depune, în continuare, la Primăria Municipiului Zalău, Centrul de Relații cu Publicul aflat la parterul instituţiei – camera 4.