HC Zalău – ACS Corona Braşov 30 – 21 (17 – 9)
Zălăuanii care au umplut luni seara Sala Sporturilor şi-au readus aminte de duelurile în care Zalăul şi Braşovul se băteau pentru titlul de campioană. Chiar dacă cele două echipe luptă acum pentru un loc pe podium, spectacolul handbalistic a fost la el acasă luni seara, în Sala Sporturilor. Cei prezenţi, în număr foarte mare, au putut vedea un handbal de calitate oferit în special de Handbal Club Zalău. Antrenorul Gheorghe Tadici a pregătit foarte bine acest joc, handbalistele zălăuane au jucat cu foarte multă ambiţie, iar rezultatul s-a văzut la final, 30 – 21, cea mai clară victorie pe care Zalăul lui Tadici o obţine în faţa echipei din Braşov.
Contraatacul a fost principala „armă” cu care Zalăul şi-a pus adversarul în dificultate încă din primele minute. Paula Vişan a făcut din nou spectacol în poartă, iar Teodora Bloj a înscris aproape din orice poziţie de la linia de nouă metri, trecându-şi de 11 ori numele pe lista marcatoarelor.
Antrenorul oaspetelor, Dumitru Berbece, a rămas efectiv fără reacţie când a văzut diferenţa mare de scor înregistrată după primele 30 de minute, 17 – 9.
Denisa Dedu, portarul braşovencelor care a semnat deja cu formaţia maghiară Sifok, a avut o prestaţie departe de cea cu care a impresionat la Europeanul de anul trecut. Nici celelalte jucătoare nu s-au ridicat la nivelul dorit de antrenorul Dumitru Berbece, în timp ce handbalistele lui Tadici au avut una dintre cele mai bune evoluţii din ultimii ani.
Partida cu formaţia din Braşov a însemnat debutul la HC Zalău pentru Sabrina Lazea, handbalista reuşit să-şi treacă numele şi pe lista marcatoarelor.
HC Zalău: Paula Vişan, Ana Maria Inculeţ, Adina Sabău – Teodora Bloj (11), Larisa Tamaş (4), Andrada Trif (4), Valentina Panici (4), Raluca Crap (2), Roxana Rob (2), Ana Maria Dragut (2), Sabrina Lazea (1), Cristina Nica şi Ana Ciolan. Manager Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
ASC Corona Braşov: Denisa Dedu, Ana Maria Mîrcă Olaru, Daciana Hossu – Laura Chiper (6), Adriana Crăciun (5), Andreea Pricopi (4), Carmen Cartaş (3), Ana Maria Berbece (1), Marinela Neagu (1), Georgiana Ciuciulete (1), Nicoleta Dincă, Oana Bondar, Anişoara Marcu, Cristina Creţu şi Sorina Târcă. Antrenor: Dumitru Berbece