După ce a reuşit să ajungă la o înţelegere cu africanul Salif Nogo, jucător ce va ajunge sub comanda antrenorilor Olariu şi Oros în cursul acestei săptămâni, conducerea clubului FC Zalău a mai reuşit un tranasfer important pentru a-şi putea îndeplini obiectivul anunţat în această iarnă – promovarea în Liga a II-a.
Oficialii „alb-albaştrilor” au ajuns la o înţelegere cu orădeanul Lucian Todea, jucător în vârstă de 30 de ani ce evoluează pe postul de mijlocaş. Fotbalistul şi-a dat deja acordul de a evolua în returul campionatului la formaţia zălăuană, iar în cursul zilei de astăzi va ajunge la Zalău, pentru a se alătura lotului.
Pentru Todea, cea mai bună perioadă din carieră a fost cea în care a activat în Liga I cu UTA Arad, dar a activat şi în Liga a II-a cu CSM Râmnicu Vâlcea, Minerul Lupeni şi FC Bihor. Fotbalistul bihorean a mai evoluat la Dinamo II Bucureşti, FC Hunedoara, CS Oşorhei, iar ultima echipă la care a jucat a fost Crişul Chişineu-Criş, formaţie ce activează în campionatul judeţean din judeţul Arad.
Conducerea clubului zălăuană se află în discuţii avansate cu încă un fundaş şi un atacant, o decizie finală în cazul celor doi urmând a fi luată până la finalul acestei săptămâni.
FC Zalău are programate trei jocuri de verificare în această săptămână. Primul va avea loc miercuri, la Cluj, împotriva Universităţii, iar joi va evolua împotriva maramureşenilor de la AFC Comuna Recea, meciul urmând să se desfăşoare în Ungaria. Sâmbătă, „alb-albaştrii” vor înfrunta formaţia din liga secundă, Luceafărul Oradea, partida urmând să aibă loc în Oradea sau la Marghita.