Frica părăseşte pepenii

Indiferent de simpatiile politice pe care fiecare dintre noi le are, trebuie să cădem de acord cel puţin în privinţa unui adevăr: nu există pădure fără uscături. Atât în partidul aflat la cârma ţării, prin voinţa majorităţii care a votat, cât şi în marele lovit de soartă PNL, plus în celelalte formaţiuni pentru care am votat, există oameni de valoare, desigur, proporţiile fiind diferite de la partid la partid. Ceea ce sperie de-a dreptul în ultima vreme este faptul că valorile, capacităţile existente în partidele politice, mai ales în structurile centrale, au părăsit corabia de partid. Iar în privinţa celor rămaşi, cei buni şi corecţi, conducerile fac incantaţii prin care se roagă insistent ca şi aceştia să plece.

    Scârbiţi şi sătui de ordine stupide, negândite, de indiferenţă şi desconsiderare, de acţiuni care iată, vedem bine cu toţii, bagă ţara şi poporul într-un haos de nedescris, valorile care mai există prin partide dau cu praf de lehamite şi pleacă, adesea fără o vorbă, trântind uşile sediilor din ţară. Răstimp, noi rămânem cu atenţia îndreptată către un singur punct negru, în timp ce vechilor probleme li se adaugă, precum picătura de apă din peşteri, altele noi. În partidul aflat la guvernare s-au acutizat teama şi frica membrilor, a celor care conduc prin ţară, a liderilor mai mari sau mai mititei, de a mai deschide gura. Teama de tătuca.

    Am discutat cu diverse persoane, fie că făceau parte din PNL, din ALDE, dar mai ales din PSD, pentru că ei sunt acum în “cătarea” poporului, după gafa secolului – ordonanţa cea nesăbuit adoptată. Oamenii spun că le este teamă să reacţioneze şi, dacă o fac, sunt desconsideraţi ori determinaţi în final să tacă. Le este anulat din start punctul de vedere. Există voci, deloc puţine, în partidul aflat la putere, care se dezic total de ceea ce se întâmplă la nivel de conducere. Unii, cei mai curajoşi şi mai demni, au plecat. Conştienţi fiind că ceea ce li se spune, pardon, ordonă, sunt nu doar nişte tâmpenii, la modul general, ci lucruri cu care, atât ca cetăţeni cu număr complet de vertebre în coloană, dar şi ca membri de partid, ei nu mai rezonează.

    O persoană cu o funcţie foarte importantă şi membru al partidului aflat la putere, un om de calitate respectat şi cu o conduită morală sănătoasă, mi-a spus că sunt lucruri despre care ei nici nu au avut ori nu au habar. Cei de la centru nu-i bagă în seamă, nu-i consultă, nu-i întreabă. „Plebe, prostime, dă-i naibii, noi decidem!”. Lucru de care, să fim serioşi, toată lumea şi-a dat seama. Cei de la Bucureşti ar trebui să ştie că oamenii devotaţi din teren, de prin judeţe, încep să spele putina, pentru că s-au săturat să încaseze “castane”, înjurii, ameninţări și presiuni de nedescris din toate părţile, pentru fapte şi acţiuni cu care nu au nicio legătură.

     Poate că şeful PSD Tulcea nu ar fi fost de acord cu “ordonanţa cea treişpe”, sau, mă rog, cu felul în care a fost ea plasată în noianul de legi care ne veghează viitorul. Poate că şeful tinerilor liberali din Zalău a stâmbat din nas când a văzut-o pe doamna Gorghiu cum dă din mâini şi, mai nou, pe total lipsita de gândire politică proprie, doamna Turcan, ce inepţii scoate pe gură. Poate că şeful de la ALDE Suceava a suferit atunci când şăful de la Bucureşti a vorbit şi a decis şi în numele lui, fără ca măcar, vreodată, să primească un telefon, o urmă de consideraţie, de atenţie, sau să fie în vreun fel consultat.

     Ceea ce este mai grav este faptul că în loc să trăim vremuri în care să conteze şi cel mare, dar şi cel mai mic, la noi guvernează frica, teama, acea teroare specific comunistă. Şi nu vorbim doar de partide ci şi de instituţii, lucru care îngrijorează şi mai mult. „Sunaţi la Bucureşti, nu vă putem spune. Întrebaţi la Bucureşti, ştiţi…  acolo se decide”. Pentru că marele încasator al ponoaselor, marele detentor al prostiei de la nivel înalt, este omul care a ieşit acum în stradă.

    Oamenii isteţi, curajoşi, demni, devotaţi cândva partidului, vor părăsi corabia. Îi vor lăsa pe cei măreţi cu fundul în baltă şi îi vor da dracu’, cum spune românul, pentru că nu se vor mai regăsi într-o bună zi în absolut nicio acţiune, niciun deziderat, nicio politică a unui grup, a unui conducător, a unei caste. Ne întrebăm de ce partidul cel puternic gafează la linia de start, pe spinarea poporului, deşi intenţiile, programele lor sunt (până la proba contrarie) bune, şi în măsură să aducă un plus de bine în ţara asta?

     Pentru că la centru, ţara e lăsată deoparte, decide doar ăl bătrân. Decide prost? Asta e. Sănătate-n straiţă! Oare de ce liberalismul autentic a murit, strigându-şi frica, la nivel naţional? Pentru că dragii conducători ai acestei formaţiuni cândva mândria ţării, au gafat sistematic, ciclic, au închis orice cale de comunicare reală, nu aia ipocrită şi bifată pe hârtie, cu cei mici în funcţii dar atât de mari la sfat, cu membrul de partid ăla simplu, dar care ştia mai bine decât o sută de şefi de la Bucureşti cu ce probleme se confruntă concetăţenii lui, ce lipsuri sunt, ce idei şi ce hotărâri ar trebui adoptate. Ei greşesc, ceilalţi profită. Poporul pierde. Mereu.

     În acest fel, dragi tovarăşi şi pretini, deşteptaţi-vă, deşi sunt slabe şanse să mai genereze vreun efect sănătos deşteptarea din somnul acesta aducător de pagubă. Şi, chiar dacă aţi face-o, cam tot degeaba ar fi, având în vedere că… quod erat demonstrandum. Ceea ce era de demonstrat, da, s-a demonstrat. 

      Mulţi dintre cei buni au plecat, iar cei care au rămas trebuie să facă uz de raţiune, curaj, gândire şi viziune politică lipsite de teamă ori influenţă distructivă. Comandanţii trebuie să realizeze faptul că, în partid (deşi e greu de acceptat pentru cei ajunşi foarte sus), frica nu mai păzeşte pepenii, aşa cum spune bătrânul nostru proverb. Mai nou, îi părăseşte.