Gheorghe Tadici, manager HC Zalău: „Ne-am propus să nu primim mai mult de 18 goluri”

Cea mai clară victorie a Zalăului din acest sezon s-a înregistrat duminică, în etapa a III-a a returului, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici câştigând cu scorul 35 – 17 disputa de pe teren propriu cu Danubius Galaţi.
Managerul formaţiei zălăuane a afirmat că apărarea a fost punctul forte al formaţiei sale.
„Ne-am dorit o victorie cât mai concludentă şi am vrut să facem şi puţin spectacol pentru publicul prezent în sală. Fetele au intrat motivate, fiindcă au vrut să rezolve şi problema golaverajului, unde eram la minus până la acest meci. Le-am transmis fetelor înainte de joc că îmi doresc să nu primim mai mult de 18 goluri, iar lucrurile au început să funcţioneze după minutul zece. Felicit toate fetele pentru evoluţia avută. Mi-a plăcut atitudinea şi implicarea lor, faptul că au jucat unele pentru celelalte, în special în faţa de apărare. Danubius Galaţi nu este o echipă modestă, chiar dacă ocupă penultimul loc. Prin jocul prestat, fetele s-au respectat atât pe ele, cât şi publicul prezent în sală”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Următorul meci pentru HC Zalău este programat luni, 13 februarie, începând cu ora 19, în Sala Sporturilor din Zalău. Handbalistele pregătită de Tadici vor primi vizita celor de la Corona Braşov.
Rezulatatele complete: CSM Roman – CSM Bucureşti 24 – 27, SCM Craiova – CSM Unirea Slobozia 33 – 28, „U” Cluj – CSM Bistriţa 24 – 25, HC Zalău – CSU Danubius Galaţi 35 – 17, Corona Braşov – HCM Râmnicu Vâlcea 25 – 21. Măgura Cisnădie şi Dubărea Brăila au stat.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 14 13 0 1 418 – 293 39p
2. Dunărea Brăila 13 10 1 2 344 – 315 31p
3. SCM Craiova 14 8 2 4 373 – 342 26p
4. HC Zalău 13 8 1 4 322 – 307 25p
5. CSM Roman 13 6 3 4 327 – 306 21p
6. Corona Braşov 13 6 1 6 334 – 343 19p
7. HCM Râmnicu Vâlcea 13 6 1 6 308 – 324 19p
8. „U” Cluj 14 4 3 7 355 – 347 15p
9. CSM Bistriţa 14 5 0 9 368 – 399 15p
10. Măgura Cisnădie 13 3 2 8 295 – 338 11p
11. Danubius Galaţi 14 3 0 11 277 – 349 8*p
12. Unirea Slobozia 14 1 2 11 342 – 400 5p
*Echipă penalizată cu 1 punct pentru folosirea unui jucător în stare de suspendare

Leave a Comment