Duminică, ora 19:15, Sala Sporturilor
Volei Municipal Zalău – Tricolorul Ploieşti
Fără niciun set câştigat în primele două partide disputate în acest an în campionat, vicecampioana Volei Municipal Zalău speră să „spargă gheaţa” în partida pe care o va susţine duminică pe teren propriu, împotriva ocupantei locului patru, Tricolorul Ploieşti.
„Trecem printr-o perioadă mai puţin fastă, dar sunt convins că băieţii îşi vor reveni şi vom face tot posibilul să obţinem duminică o victorie de trei puncte în faţa echipei din Ploieşti. Este chiar vitală o victorie de trei puncte. Sper că băieţii au înţeles că lucrurile se complică în cazul unei noi înfrângeri. Prin dăruire şi abnegaţie sper să obţinem ceea ce ne propunem în jocul de duminică. Suntem optimişti, însă, şi optimismul vine muncind şi jucând la capacitate maximă”, a afirmat antrenorul Zalăului, Marian Constantin.
„Am câştigat în partida tur împotriva Zalăului, dar trebuie menţionat faptul că cei de la Zalău nu l-au avut în teren pe Gontariu, un jucător cu mare experienţă. Întâlnim vicecampioana României, în lotul căreia sunt mulţi voleibalişti experimentaţi, în special Gontariu, Feher şi Leo Dal Bosco, ne respectăm toţi adversarii, dar venim la Zalău cu gândul de a câştiga meciul”, a declarat, de cealaltă parte, antrenorul Ploieştiului, Sergiu Stancu.
Tehnicianul Tricolorului este de părere că oricare dintre echipele clasate pe primele patru locuri poate deveni campioană în acest an.
„Noi ne propunem să câştigăm fiecare meci, iar la final vom trage linie pentru a vedea dacă am realizat ceea ce ne-am propus. Nu ne gândim la titlu, însă, vorbim despre cel mai disputat campionat din ultimii ani. Din punctul meu de vedere, toate cele patru echipe care ne aflăm pe primele locuri avem şanse la titlu în acest an. Orice se poate întâmpla până la finalul sezonului”, a mai precizat Stancu.
Situată pe poziţia a treia, Volei Municipal are 34 de puncte, iar formaţia din Ploieşti este la o lungime în spatele vicecampioanei, astfel că zălăuanii au nevoie de o victorie în jocul de duminică pentru a nu se complica şi mai mult lupta la titlu.
Partida dintre Volei Municipal şi Tricolorul Ploieşti este programată la ora 19:15, în Sala Sporturilor.
Programul complet al etapei a V-a a returului: SCM Universitatea Craiova – Steaua Bucureşti, Volei Municipal Zalău – Tricolorul Ploieşti, Ştiinţa Bacău – Unirea Dej, CVM LPS Piatra Neamţ – Universitatea Cluj, Volei Club Caransebeş – CSM Bucureşti. S-a disputat în avans partida dintre Ştiinţa Explorări Baia Mare – Arcada Galaţi, scoru final 0 – 3.
Clasament:
1. Arcada Galaţi 16 14 2 43 – 16 40p
2. Steaua Bucureşti 15 12 2 42 – 12 39p
3. Volei Municipal Zalău 15 12 3 38 – 17 34p
4. Tricolorul Ploieşti 15 11 4 37 – 20 33p
5. SCMU Craiova 15 11 4 36 – 15 32p
6. CSM Bucureşti 15 8 7 30 – 28 25p
7. Banatul Caransebeş 15 6 9 24 – 33 17p
8. Ştiinţa Baia Mare 16 5 11 26 – 37 17p
9. Unirea Dej 15 4 11 20 – 37 13p
10. Ştiinţa Bacău 15 3 12 17 – 37 11p
11. „U” Cluj 15 3 12 14 – 37 10p
12. CVM LPS Piatra Neamţ 15 1 14 6 – 44 2p
De ce ii luati declaratie la acest antrenor de rahat, parca asa va facut pe voi presa a-ti uitat cum vorbea cu voi?
SE VEDE AI ABOLVIT O PROFESIONALA, MAI GICULE!
Pentru ca este antrenorul principal al echipei de pe locul trei ,adica de podium,loc pe care Zalaul nu il mai detine nici intr/un alt domeniu de activitate cu o firma sau altceva ,momentan. El munceste cu echipa NU C otza care e pe langa…,dar a dat ordin sa se piarda in Bosnia! Ai priceput „Cornel”?